Expoziţia Angelei Tomaselli (cu lucrări din ciclurile Arhitecturi şi Amintiri suprapuse), deschisă la Galeria Apollo, este surprinzătoare pentru cei care i-au urmărit creaţia. De această dată, ea se lasă atrasă de spectacolul direct al realităţii, de atmosfera oferită mai ales de peisajul arhitectural descoperit în locurile prin care a călătorit. Arhitecturile ei nu le-aş numi peisaje. Ele nu reprezintă nişte locuri a căror identitate am putea, la un moment dat, să o stabilim. Acestea se înscriu şi ele în universul fabulos cu care ne-a obişnuit Angela Tomaselli de-a lungul anilor. Dar ceea ce se petrece acum pe pînză este diferit de ceea ce vedeam anterior, şi mă gîndesc mai ales la lucrările ultimilor ani. Erau lucrări provocatoare, inspirate de întîmplări cotidiene, pe care ea le înfăţişa cu umor, o înlănţuire de grafii care legau şi dezlegau imagini felurite, aşa cum se întîmplă şi în lumea poveştilor. Era un fel indirect de a relata despre lume, de a se descărca mai ales de aspectele ei negative, cu o agresivitate atenuată, ce căpăta uneori accente dramatice. Ciclul Fabulelor a avut în creaţia ei o anumită permanenţă şi, chiar dacă uneori este întrerupt, el revine de cîte ori realitatea o impune. între expresionismul liric şi cel fantastic Acum, spectacolul este mai „relaxat“. Angela Tomaselli a călătorit destul de mult şi este preocupată mai ales de surprinderea spiritului locurilor prin care a trecut. De data aceasta, „amintirile suprapuse“ s-au concentrat în jurul arhitecturilor întîlnite. Au început în Serbia, unde a participat la o tabără de pictură şi a fost impresionată de arhitectura religioasă, de bisericile bizantine de la sud de Dunăre, majoritatea dăinuind din secolele XIII-XlV. A urmat un simpozion în Franţa, aproape de Tour şi Orleans, o zonă bogată în vestigii medievale. În lucrările ei regăsim ecourile acestor peregrinări şi, nu în cele di