Un presedinte asupra caruia planau acuze de coruptie a fost chemat de procurori la interogatoriu. Desi nu el, ci sotia, fiica si ginerele avusesera nevoie de vreo sase milioane de dolari pe care un om de afaceri indatoritor le-a furnizat in timpul mandatului sau prezidential (nu ca mita, Doamne fereste, ci ca plata pentru achitarea unei "datorii anterioare"). Pensionar, nu mai avea nimic de pierdut. La inceput a negat. Dar cand lucrurile au inceput sa iasa la iveala, a plecat la sase dimineata pe munte si a sarit intr-o prapastie. A lasat familiei un bilet ambiguu, in care spunea ca nu mai suporta. La vremea lui, fusese ales ca presedinte anticoruptie. Familia si-a pus doliul si a incercat sa castige imagine din durerea sa, dat fiind ca ancheta continua. Fostii lui partizani l-au acuzat pe succesor ca a pus procurorii pe urma lui si l-a impins la moarte prin hartuire politica. Presedintele nou s-a aparat spunand ca nu da ordine procuraturii – e independenta.

Familiara si nu prea aceasta istorie exemplara. Sa se fi intamplat la noi? Nici vorba: s-a intamplat in Coreea de Sud. La inmormantare au jelit in cor calugari budisti si calugarite catolice. Religii serioase, care pun accent pe morala, unde achizitionarea unui loc de preot prin mita ar fi de neconceput. Moartea presedintelui Roh Moo-hyun e neverosimila, privita din Romania democratica a lui iunie 2009. Ce i-o fi venit? Nu era in toate mintile, probabil. Saritul de pe bloc, invocat de Traian Ungureanu apropo de o posibila colaborare PSD-PDL vara trecuta, devenita de mult realitate, a ajuns o anecdota. Nimeni din clasa noastra politica nu ar sari pentru o chestiune de onoare de pe bloc. Pe Adrian Nastase nu il vad sarind nici de pe marginea patului. Dar nici pe ceilalti. Nici unul n-ar pacatui prin "excesul de rigoare morala" criticat de Traian. Nici prin minimul de morala, fireste. Spiritul clasei