Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Au început lucrările de trasare a marcajelor pietonale (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 11 iunie 2009 ·

În urma campaniei susţinute de ziarele „Adevărul” şi „Adevărul de seară” autorităţile au aplicat decizia de ieri-dimineaţă a Comisiei Tehnice de Circulaţie. Două treceri de pietoni şi două indicatoare au fost amplasate aseară în zona gurilor de metrou de pe Bulevardul Magheru.

Directorul-adjunct al Administraţiei Străzilor, Doru Stănescu, şi un al echipaj al Poliţiei Rutiere s-au prezentat aseară la ora 21.00 pentru realizarea marcajelor pietonale şi montarea indicatoarelor în zona gurilor de metrou de la Piaţa Romană.

Operaţiunea a durat aproximativ două ore, timp în care trecătorii şi locuitorii blocurilor din zonă şi-au exprimat opiniile legate de acţiunea autorităţilor şi de campania ziarelor „Adevărul” şi „Adevărul de seară”. De asemenea, a fost prezentă şi directoarea Administraţiei Străzilor, Alina Roman. „Vă mulţumim că ne-aţi sesizat această problemă şi ne bucurăm că vremea ne-a fost până la urmă favorabilă să ne ducem misiunea la sfârşit”, a declarat, aseară, Alina Roman.

„Este o idee foarte bună! Nu credeam că o să ia cineva măsuri în legătură cu asta”, a spus în treacăt un pieton. Alţii s-au arătat mai sceptici. „Nu ştiu dacă este o idee bună, vor parca la fel”, a mai spus un alt trecător. Cei mai mulţi s-au limitat doar la a privi miraţi cum erau trasate dungile pe asfalt.

Şoferii, buimăciţi de prezenţa echipei de muncitori şi a poliţiştilor, făceau cale întoarsă când constatau că nu îşi puteau lăsa maşinile în dreptul zonei de acces pe trotuar, pentru că tocmai se trasa o trecere de pietoni.

„La Bruxelles, în 20 de secunde, ţi-a luat maşina!”

Preşedintele Asociaţiei de Locatari din blocul de lângă gura de metrou, Mircea Ionescu, s-a plâns de faptul unii şoferi au rupt stâlpii de pe marginea trotuarului. „Este foarte bună decizia de a face o trecere de pietoni! Să se monteze şi stâlpi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 2 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu o insuficienţă venoasă după o examinare a picioarelor. El prezintă şi echimoze la nivelul mâinilor

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficienţă venoasă cronică, anunţă joi Casa Albă, după ce şeful statului american, în vârstă de 79 de ani, a acuzat ”umflări uşoare în partea de jos a picioarelor”, iar examene medicale a

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 10 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum o ora
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°