Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Zboruri la universităţi din străinătate

Publicat in Adevarul, vineri 12 iunie 2009 ·

Mai mulţi liceeni care au intonat zilele acestea imnul de absolvire au avut de ce să fie entuziasmaţi, pentru că au fost deja admişi la universităţi din străinătate Elevii de clasa a XII-a de la liceele din Bistriţa au intonat zilele acestea „Gaudeamus Igitur”. Majoritatea aşteaptă cu emoţie examenul de bacalaureat, însă alţii aşteaptă cu aceeaşi emoţie toamna în care vor zbura la universităţi din Franţa, Anglia sau Germania, la care au fost deja admişi pe baza unui dosar şi a unui examen de competenţă lingvistică. Aceştia nu sunt mulţi, pentru că o universitate în străinătate implică şi un potenţial financiar pe măsură, dar sunt foarte încrezători în sistemul educaţional de acolo. 

Mai multe oportunităţi dincolo

Dragoş Mareş a absolvit secţia biling-franceză la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi tocmai a primit vestea că a fost admis la Universitatea din Besançon, Franţa. „Consider că sunt mai multe oportunităţi în străinătate. Acolo putem deveni mai buni şi să ne formăm o bază materială. Viaţa e destul de scumpă acolo, în schimb, facultatea este foarte ieftină”, spune Dragoş. „Facultatea de acolo îmi oferă mai multe perspective decât o facultate în România. O universitate în România este ceva banal şi la îndemâna oricui, plus că după ce termini este foarte greu să intri pe piaţa muncii. În Franţa mă încurajează faptul că programul îmi permite să acumulez experienţă în muncă şi că facultatea oferă facilităţi studenţilor străini”, spune şi Anca Buhai, care a fost admisă tot la Besançon, la un profil de comunicare.

„Zboruri” în Anglia şi Germania

 Nici elevii de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” nu se lasă mai prejos.  În fiecare an sunt câte doi, trei elevi care se înscriu la facultăţi din Germania, spune Gabriela Mucea, şef de catedră la secţia germană. Mai mulţi elevi care au terminat aici studiază

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 50 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

BBC: Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi

News.ro acum 2 ore
Georgescu a uimit România şi aliaţii este titlul cu care BBC relatează victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Un candidat independent cu un trecut naţionalist a uimit România şi a alarmat aliaţii săi, cla

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 34 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-4°
mar.

-4°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°