* pentru aproape 400 de copii din Insula Mare a Brăilei, vise, speranţe, liceu, facultate sau viitor sunt cuvinte fără nicio semnificaţie * sunt atât de împietriţi în timp şi loc, încât viaţa lor se reduce, dramatic, doar la "sapă, coada vacii şi ştampila Primăriei" * profesorii veniţi de la Brăila, în fiecare an alţii, sunt percepuţi ca intruşi ce nu trebuie luaţi în seamă * şcolile păstrează o aparenţă de normalitate, dar, în fond, elevii trăiesc într-o zonă crepusculară ce funcţionează după alte reguli, după alte legi * nu-i interesează şcoala, pentru că oricum viaţa lor se va derula numai în Insula în care s-au născut, o viaţă cu aproape nimic mai bună decât cea a părinţilor sau bunicilor lor
În Insula Mare a Brăilei învaţă aproximativ 400 de copii, de la grădiniţă până la clasa a VIII-a. Izolaţi de lumea civilizată - drumul până la Brăila durează şi costă mai mult decât drumul de la Brăila la Bucureşti -, aceşti copii trăiesc cumva într-o lume paralelă în care necesitatea şcolii nu există. Atunci când îi întrebi de ce au luat note proaste, de ce nu învaţă, tac, iar când întorci capul râd pe sub mustăţi. În ochii lor, adulţii preocupaţi de situaţia de la şcoală sunt caraghioşi. În Insula Mare este o altă lume, cu alte reguli, cu alt timp, greu de înţeles, iar cei care vin de la Brăila, chiar şi profesorii lor, sunt văzuţi ca intruşi ce trebuie suportaţi. Oricum, "străinii" nu rezistă prea mult şi vor pleca, deci nu trebuie luaţi în serios.
Şcolile lor arată aproape la fel ca cele din oraş, materialul didactic există, au şi calculatoare, deşi nu toţi au norocul unui profesor care să-i şi înveţe să lucreze cu ele, au şi internet. Totuşi, ceva este altfel, iar acest ceva îi determină pe copii să trateze şcoala cu o indiferenţă crasă, iar pe profesorii lor "îi obligă" să depună armele. Majoritatea celor care termină opt clase rămâne în sat. Rar
