Dincolo de tăcere
Dincolo de tăcerea impusă
Doar îngerii se mai pot auzi
Lumina fărâmiţează fulgi nesupuşi
Într-o sete umilă şi grea
Precum mierea târzie
Prin încordatele simţuri
O boare se înalţă
Ca şi cum o lacrimă s-ar prelinge
Din verdele cer
Pe urmele unor necunoscuţi
Frânturi de litere ard
Văduvite de sunet
Te străduieşti să pricepi invizibilul
Dar el de asemenea tace
Ca o rană pâlpâitoare
Salt periculos peste clipe
Este poemul
Clar obscur
Obsedante
imagini din vis
la marginea înţelegerii -
abur
creierul îmbâcsit de real
refuză mesajul
energii colorate
şi stări
navigând între lumi paralele
sărmanii mei zori
aţipiţi încă în culcuşul de rouă
orga din somn
picurând bobiţe de aur
să păstrez
să nu uit
ceva ce nu se poate atinge
Tentaţie
Se face frig în cuvinte
rochia pe care o port
are consistenţa
unui destin imprecis
tot ce ştiu e că acest copac
din faţa ferestrei
trage să moară
priveghindu-l
mi-am înroşit pleoapele
pielea lui argintie
bate acum în oranj
noaptea îşi cere dreptul şi ea
la o dresură cu îngeri
o secundă
otrava culorii o poate strivi
Lecţia de citire
Prea orbi sunt ochii
ce încă privesc din adâncuri
astăzi şarpele roz
a trecut peste arcul ferestrei
o dimineaţă cu o cheie
ruginită între dinţi
năvăleşte în rama tabloului
exersezi imposibilul
te mulţumeşti cu hrana zilnică
a absenţelor
între ziduri cu spărturi @N
