Un mic slalom prin istorie poate furniza amănunte picante sau revoltătoare despre o seamă de conducători de stat. Regele Castraveţilor
În 931, regele Theinhko al Burmei a mâncat castraveţii unui sătean fără să îi ceară acestuia permisiunea. Furios, fermierul l-a ucis pe suveran şi şi-a însuşit tronul, sub numele de Nyanng-u Sawrahan. Din dorinţa de a evita tulburările politice, regina a acceptat schimbarea fără să crâcnească. Nyanng-u a devenit cunoscut drept „Regele Castraveţilor” şi a domnit în Burma timp de 33 de ani.
Bastarzii Franţei
Imediat după căsătoria cu Ingeborg a Danemarcei în 1193, regele Filip Augustus al Franţei a cerut divorţul. În ciuda opoziţiei papei Celestine al III-lea, regele s-a „orientat” imediat spre o nouă soţie, ceea ce l-a determinat pe suveranul pontif să emită o drastică interdicţie: în 12 decembrie 1199, toate bisericile au fost închise, iar atâta timp cât regele îşi respingea soţia, niciunul dintre supuşi nu avea voie să întreţină relaţii conjugale.
Interdicţia a fost menţinută până în 7 septembrie 1200, iar toţi copiii născuţi în perioada respectivă au fost consideraţi nelegitimi. Augustus s-a întors la regina Ingeborg abia în anul 1213.
Drepturi „divine”
În mod normal, „drepturile divine” ale regilor includeau siluirea fecioarelor sau perceperea birurilor. Totuşi, în 1627, Carol I al Angliei le-a ordonat supuşilor să îşi colecteze urina după un anumit grafic, în funcţie de anotimp, şi să o predea autorităţilor. Urina era folosită la crearea salpetrului, un ingredient al prafului de puşcă. Regele a pretins drepturi şi asupra oricărui petec de pământ pe care se găseau reziduuri animale.
Clismele lui Ludovic al XIV-lea
Regele Ludovic al XIV-lea avea obiceiul de a face clisme în timpul adunărilor de la curte sau al între