- Diverse - nr. 314 / 12 Iunie, 2009 S-a stabilit prin lege, de multa vreme, ca in anumite localitati claxonatul masinilor este interzis. In aceasta idee, sigur ca nici municipiul Targu-Mures nu face exceptie de la regula, ca municipiu resedinta de judet, precum nici restul oraselor din judet. Felul in care se respecta aceasta reglementare este o alta poveste, de care avem parte sa auzim aproape in fiecare zi, dar mai insistent, pe la sfarsit de saptamana. Auzim bine si, de multe ori, ne poate cuprinde invidia asupra celor care, din diferite motive, au probleme serioase cu perceperea semnalelor sonore. Cele mai aprige claxonari se petrec cu prilejul alaiurilor care conduc mirese pe carosabil, in masini ornate cu flori si baloane de cauciuc sintetic. Vesela adunatura se deplaseaza excesiv de sonor pe carosabil, cel mai frecvent spre un local, unde urmeaza sa petreaca. Este forma prin care alaiul doreste sa atraga atentia ca urechile lor suporta momentul. De zgomote vor avea parte insurateii pe parcursul casatoriei lor, cu prilejul reglarii unor neintelegeri ce vor aparea intre ei. Prin intermediul claxonului, acest accesoriu din dotarea fiecarei masini, nu se face decat sa se prevesteasca ceea ce le urmeaza mirilor in viata, la care se poate supralicita linistit si contributia soacrelor si socrilor. Aceea da, galagie, dar cel putin nu-i rutiera si interzisa de lege! Poate ca agentii de circulatie confunda aceste claxonari cu serenade pe sub balcoane. Ei, bine, nu sunt… VIOREL CONTIU - Diverse - nr. 314 / 12 Iunie, 2009 S-a stabilit prin lege, de multa vreme, ca in anumite localitati claxonatul masinilor este interzis. In aceasta idee, sigur ca nici municipiul Targu-Mures nu face exceptie de la regula, ca municipiu resedinta de judet, precum nici restul oraselor din judet. Felul in care se respecta aceasta reglementare este o alta poveste, de care avem parte sa auzim