Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calculatoarele, pericol pentru copii

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 iunie 2009 ·

Calculatorul a devenit un obiect nelipsit din fiecare locuinţă. Totuşi, cercetătorii americani atrag atenţia că în ultima vreme a crescut îngrijorător numărul accidentelor produse din cauza acestor aparate, cei mai afectaţi fiind copiii, relatează BBC News.

Peste 78.000 de pacienţi, accidentaţi de calculatoare, au fost trataţi în SUA între 1994 şi 2006, 93% dintre aceştia suferind diverse traumatisme, de la cucuie şi vânătăi, la leziuni cerebrale. În cei 13 ani cât a durat studiul, numărul accidentelor produse de calculatoare s-a majorat cu 732%, ceea ce reprezintă mai mult decât dublul creşterii numărului posesorilor de PC-uri.

Potrivit studiului, publicat în Jurnalul American de Medicină Preventivă, cea mai mare rată de rănire s-a înregistrat la copiii sub cinci ani, în principal din cauza împiedicării de cabluri sau a căderii monitorului peste ei. Cel mai grav accident s-a produs în 1998 în Marea Britanie. Un băiat de şase ani a ars într-un incendiu provocat de vărsarea unui pahar cu apă peste tastatura computerului.

Coordonatorii studiului susţin că este foarte important ca aparatul, nelipsit din locuinţele noastre, să devină pe viitor mai puţin periculos. Deja s-au făcut paşi în acest sens, prin înlocuirea monitoarelor grele cu LCD-uri. Pentru a preveni neplăcerile, este bine să fiţi mai atenţi la anumite aspecte legate de amplasarea calculatoarelor. Accidentele se produc mai des când vă grăbiţi. Aşa că, atunci când căraţi un computer, uitaţi-vă pe unde mergeţi şi nu încercaţi să duceţi prea mult odată din echipamentul respectiv. Aşezaţi calculatoarele în aşa fel încât să nu poată fi răsturnate de un copil iscoditor. Şi, ca la orice echipament electric, nu lăsaţi cablurile descoperite. Calculatorul a devenit un obiect nelipsit din fiecare locuinţă. Totuşi, cercetătorii americani atrag atenţia că în ultima vreme a crescut îngrijorător numărul accid

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 42 minute
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

VIDEO | Marius Croitoru pregătește ”tiki-taka oltenească” după revenirea la FCU Craiova FC. Prima reacție a antrenorului și obiectivul trasat

Pro Sport acum 28 minute
Marius Croitoru s-a întors, marți, 28 mai, la FCU Craiova FC! A oferit o primă reacție, noul antrenor al oltenilor precizând că obiectivul e unul singur: revenirea în SuperLiga României în vara lui 2025. ”Principalul” de la FCU Craiova FC a particip

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 2 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 4 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 3 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°