Desemnarea road movie-lui lui Rune Denstad Langlo pentru marele premiu la TIFF 2009 alături de filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, a fost o alegere inspirată. Povestea lui Jomar Henriksen (Anders Baasmo Christiansen) - scenariul îi aparţine lui Erlend Loe -, are ceva salin­ge­rian în aparenta simplitate, schiorul, fost campion, a eşuat atât în viaţa profesională, cât mai ales în cea de familie. Jomar a urmat un tratament psihiatric, medicul care se ocupă de el îl consideră apt să plece, însă Jomar nu este pregătit pentru călătorie. Temporar lucrează la o cabană la Trondheim, este cel care porneşte motorul telecabinei, traficul este însă nesemnificativ, iar Jomar suferă de mal de vivre privind emisiunile de pe National Geographic despre catastrofe care rimează chiar şi de departe cu propria sa "catastrofă". Ceea ce-l interesează în primul rând sunt incendiile. Schimbarea se produce cu sosirea prietenului său care i-a răpit iubita şi care-l anunţă că la rândul său a eşuat în a avea o familie şi că Jomar are un copil. Este motivul pentru care Jomar începe asemeni lui Holden Caulfield călătoria sa, cu deosebire că ea are o ţintă bine precizată, o călătorie spre nord unde se află iubita şi copilul său. Are la dispoziţie un snowmobil şi un bidon cu alcool cu care se alimentează constant; în spatele lui rămâne o cabană în flăcări pe care o priveşte o clipă cu fascinaţia pe care copiii o resimt pentru violenţa flăcărilor şi pentru distrugere. Iar Jomar are ceva copilăresc, un fel de puritate, am putea spune, dacă termenul nu ar fi poate prea uzat, asta îl distinge numaidecât pe acest călător prin ţinuturile pustii călare pe scooterul lui. În curând, alcoolul se termină, iar din cauza faptului că şi-a uitat ochelarii, reflexia zăpezii declanşează o oftalmie puternică şi este nevoit să facă o escală în apropierea unei locuinţe, unde trăiesc retrase o femeie