Într-o duminică după predică Fănică i-a ţinut calea preotului să i-l boteze pe Tudorică: "Sărut mîna, părinte!" Popa se face că nu-l cunoaşte: nu-l vedea la biserică... Poate după nume încearcă Fănică: Theodorescu, de la restaurantul gării. Nici după nume, că nu-l avea pe lista cu donaţii. Pricepe cîrciumarul şi i-o întoarce, dar cu respect. Pînă mai deunăzi era greu să pătrunzi şi în curte, darmite în biserică, dacă nu te aveai bine cu dl Stelian şi cu gardiştii d-sale. Fănică nu ţinea să-i aducă aminte preotului că-l sărea cînd mergea cu busuiocul de Bobotează, dar nu voia nici să pară că nu observase. "Vremuri încurcate... Şi cunoştinţa, cu ce ocazie?" Ştia părintele ce voia să-i ceară cîrciumarul, dar se lăsa greu de cînd se răriseră botezurile, cu toate ameninţările lui din amvon împotriva femeilor care lepădau pe furiş - lui i se spovedeau moaşele, să le ierte de păcate. Fănică ştia şi el, din cârciumă, ce-l apăsa pe preot. Avea o donaţie pregătită, din partea unei familii care se ridicase puţin de cînd venise aici.

"Din slujbele de pomenire şi din acatiste ce mai venea un ban la biserică. Nu tu nunţi, nu tu botezuri şi, Doamne, iartă-mă!, moartea se mutase în Rusia, pe front!" ar fi zis preotul. Se dusese la primărie să ceară bani pentru reparaţii la zidărie, că se adînceau crăpăturile făcute de cutremur şi stă să cadă turla bisericii - şi primarul că n-are! Obraznic, l-a sfătuit să mai meargă o dată cu căldăruşa din poartă-n poartă şi să le bată obrazul enoriaşilor. Cînd îl aude, să cadă părintele în păcatul mîniei, care şi-aşa îi cam dădea tîrcoale în timp ce număra banii din cutia milei. Îi ţinea sub ochi pe credincioşi după predică. Treceau pe rînd prin faţa cutiei, mai întîi cei mai înstăriţi, cu locuri în strană, urmaţi de cei cu pretenţii, care se aşezau îm primele rînduri, iar la urmă de tot amărîţii, cu mărunţişul lor. Ce nu găsea