Sindicatele afiliate la Confederaţia Naţională Cartel Alfa au protestat în această dimineaţă, timp de un sfert de oră, pentru a avertiza guvernul asupra riscurilor pe care le implică neaplicarea Planului de măsuri anticriză, stabilit cu partenerii sociali.
La ora 9.00, aproximativ 500.000 de sindicalişti din întreaga ţară, bugetari din toate domeniile de activitate, au întrerupt lucrul, timp de 15 minute, în semn de solidaritate cu minerii din Livezeni şi Bucovina, care şi-au încetat activitatea dis-de-dimineaţă, într-o grevă de avertisment.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa" Romulus Niţă a precizat că protestul a durat doar un sfert de oră "pentru că nu este îndreptată împotriva patronatelor, ci împotriva Guvernului, pentru a simţi solidaritatea sindicatelor şi faptul că sunt responsabili de criza care se adânceşte în România".
De asemenea, sindicaliştii din Primăria Generală a Capitalei au anunţat că vor picheta sediul instituţiei între orele 9.00 şi 11.00, iar membrii sindicatului „Toţi pentru unul” vor picheta sediul Primăriei Sectorului 4.
Subiectul a fost dezbătut şi în emisiune "Evenimentele zilei" de la B1,
care se difuzează zilnic, de luni până joi 14:00 - 18:00 şi vineri 14:00 - 17:00.
Puteţi intra în direct cu emisiunea „Evenimentele zilei” pe YM, pe ID-ul evztv, în intervalul orar menţionat mai sus. De asemenea, ne puteţi contacta şi prin email, la evztv@evz.ro.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 09.30.