Desi a strabatut, spre marele ei merit, un drum extrem de lung in ultimii ani, Elena Udrea nu a renuntat la specializarea care a consacrat-o in politica: plasarea televizata de fitile aprinse in zone cheie din transeele adverse.
Cu mult mai rafinata decat la momentul biletelului roz, avantajata de o substantiala schimbare de stil fata de primele iesiri pe contraatac, deci mai credibila, d-na Udrea a asezat chiar saptamana aceasta un astfel de fitil arzand tocmai in curtea PSD-ului.
Cu multa abilitate, ea a facut public, la ora de maxima audienta, ceea ce deja se cam specula si barfea pe la colturi: aripa Iliescu ar vrea sa-l inlocuiasca pe Mircea Geoana cu Sorin Oprescu in batalia prezidentiala. Adica s-ar pregati un fel de miscare similara celei de localele de anul trecut.
Curios, anuntul, menit sa-i puna o bomba sub scaun lui Mircea Geoana si sa-i lezeze grav credibilitatea in partid si in electorat, nu a primit nicio replica raspicata, dupa cum ar fi fost de asteptat.
In primul rand, Ion Iliescu nu a iesit sa zica raspicat ca d-na Udrea dezinformeaza pentru ca el, patriarhul PSD, nu-i asa, ar fi cu trup si suflet alaturi de cel a carui candidatura a si propus-o oficial spre aprobarea Consilului National. Doar Marian Vanghelie si Viorel Hebenciuc, din presupusul grup al contestatarilor, au negat informatia.
Sa intelegem, deci, ca d-na Udrea n-a dezinformat, ci, dimpotriva, a infomat? Semnale ar fi destule.
Premisele schimbarii candidatului
In primul rand, Ion Iliescu nu s-a aratat dupa victoria debila si doar oficiala a PSD la europarlamentare. O victorie doar oficiala pentru ca, de facto, PSD a pierdut alegerile.
Voturile Elenei Basescu sunt, cu adevarat, ale PD-L, desi e absolut imoral sa si le adauge acum, dupa imoralitatea cedarii lor. Deci, de facto, PD-L e cu vreo t