Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Ultimele noutăţi pentru admitere

Publicat in Adevarul, vineri 12 iunie 2009 ·

Timişorenii care au terminat facultatea au la dispoziţie un nou masterat european. Peste o lună, elevii timişoreni care se pregătesc acum de Bacalaureat vor sta la coadă pe holurile Universităţii de Vest (UVT), pentru a se înscrie la facultate. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior propun trei specializări noi pentru viitorul an universitar. Prima dintre ele este cea de Fizică Medicală, iar cea de-a doua – Studii Culturale. A treia noutate se adresează studenţilor care au încheiat deja ciclul de licenţă. Este vorba despre un program nou de masterat în domeniul protecţiei consumatorilor, realizat în parteneriat cu mai multe universităţi din alte state.

Calendarul înscrierilor

Şase secţii autorizate provizoriu din cadrul UVT vor fi acreditate din toamnă, iar o serie de programe noi, în limbi străine, vor fi autorizate pentru studenţii străini. În categoria programelor de masterat va fi inclus un program pentru managementul întreprinderilor. Înscrierile la facultăţile din cadrul UVT au loc în perioada 20-26 iulie, în funcţie de secţia aleasă. Rezultatele provizorii se vor afişa între 24 şi 27 iulie, iar confirmărilor vor avea loc în perioada 28-29 iulie. Afişarea rezultatelor finale va avea loc pe 30 şi 31 iulie.  Printre cele mai căutate domenii ale Universităţii de Vest din anii trecuţi se numără cele economice, ştiinţele politice, psihologia, dreptul şi limbile străine.

„Cel mai puţin căutată anul trecut a fost chimia şi am vrea să schimbăm situaţia. Colectivul didactic este foarte bun şi trebuie să face ceva ca să atragem studenţii”, a explicat Ioan Talpoş, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în Dobrogea s-a extins! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod roșu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căld

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 42 minute
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 3 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum o ora
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum o ora
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°