Ne împiedicăm toată ziua de ele, dar nu ne îndurăm să le aruncăm. Unele au valoare sentimentală, altele, fără niciun fel de utilitate, zac într-o aşteptare continuă.

Stau îngrămădite în debarale, cămări, balcoane, dulapuri, aşteptând să fie repuse în folosinţă, sau, pur şi simplu, să ia drumul containerului de gunoi.

De unele dintre obiectele inutile ne leagă amintiri: macrameurile bunicii, scrisorile de dragoste din şcoala generală, trandafiri presaţi de la foştii prieteni sau colecţiile de timbre pentru care ne-am agitat atât în copilărie. Restul, însă, nu ne mai inspiră nimic, dar nici nu se lasă aruncate: haine, piese de mobilier care sunt gata să se prăbuşească, bibelourile cu pescari ori balerine, reviste vechi, radiouri stricate din vremurile de glorie ale Europei Libere, cărţi cumpărate la kilogram în comunism.

Metodele cele mai eficiente de a scăpa de ele sunt reciclarea, vânzarea lor unor colecţionari sau donarea către fundaţii sau familii nevoiaşe.

Scaune pericol public

„Oamenii au tendinţa ca atunci când li se strică ceva să-l păstreze, chiar dacă nu mai au ce să facă cu el, ba chiar îi încurcă şi încarcă foarte mult spaţiul din casă. Cel mai greu se despart de lucruri cei trecuţi de 50 de ani. Au, de exemplu, scaune de acum 20-30 de ani pe care dacă te aşezi eşti într-un mare pericol. Dar sunt scaune dintr-un material bun şi dacă-l aruncă ce face? Cumpără unul nou ca să-l arunce mâine?”, comentează designerul în amenajări interioare Alina Moşu.

Bibelourile şi macrameurile erau în mare vogă în trecut, însă mai au încă adepţi. „Până acum zece ani se găseau în orice casă. Bibelourile se ţineau în vitrină, pe mobilă sau pe jos, iar de pe televizor nu lipseau niciodată cele în formă de peşte, din sticlă. Macrameurile erau cu atât mai apreciate cu cât erau mai mari şi cu modele mai î