Caut uneori, pe Google, referirile la mine din spaţiul necuprins al Internetului (format din site-uri şi blog-uri, din ediţii electronice ale ziarelor şi revistelor, din librării virtuale şi publicaţii literare existente doar pe net). Aflu despre mine, cu acest prilej, tot felul de chestii năstruşnice, violent-defăimătoare, în care nu mă recunosc. Găsesc, bineînţeles, şi aprecieri elogioase, dar, în mod curios, acestea mi se par toate exacte şi nu am nici un motiv să le contest. Îmi merg la suflet, în mod special, opiniile unor admiratoare necunoscute (pe care mi le închipui blonde şi surâzătoare) despre cărţile mele, opinii exprimate sintetic şi graţios prin interjecţii de genul "Ah!" şi "Uau!"

În schimb, sunt stupefiat să constat că mi se atribuie caracteristici care îmi sunt străine şi fapte pe care nu le-am săvârşit.

Un domn, Andrei Milca, mă numeşte (în Cronica Română din 10 octombrie 2007) "un critic ranversat" pentru că am criticat o prefaţă a sa, apologetică, la un volum de versuri fără valoare, 111 fotografii poetice, semnat de Gelu Nicolae Ionescu (care scrie cam aşa: "motoarele se măsoară în cai putere/ cuvintele se măsoară în suflete putere"). Eu ştiu despre mine că nu sunt ranversat, întrucât nu sunt avion. Ŕ propos de avion, mi-am adus aminte un banc care sper că o să-l mai înveselească pe încruntatul Andrei Milca. La ghişeul unui oficiu poştal se prezintă un tânăr care vrea să trimită o scrisoare în Franţa. Funcţionara îl întreabă:

- Par avion?

Tânărul o examinează atent şi îi răspunde:

- Nu păreţi.

Alexandru Preda, prezentat ca "fratele uterin al lui Marin Preda" exclamă plin de năduf, într-un interviu acordat lui Gabriel Argeşeanu şTiti Cosaşuţ şi publicat în Poezie (ce-o fi asta?) din 19.06. 2006:

"A mai apărut şi grasul ăsta de Alex Ştefănescu, cu tâmpeniile