Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterele Romanovilor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 12 iunie 2009 ·

Producţia „Romanovii: cei ce lipsesc” îşi propune să elucideze misterul care planează asupra posibililor supravieţuitori ai masacrului familiei.

Destinul tragic al familiei regale Romanov îl ştim cu toţii: în 1918, bolşevicii au exterminat familia ultimului Ţar al Rusiei, Nicolai al II-lea.

În oraşul Ekaterinburg, din Urali, suveranul, soţia sa Aleksandra şi cei cinci copii ai lor au fost executaţi de Ceka, poliţia politică a lui Lenin.

Zvonurile despre potenţiali supravieţuitori ai masacrului au constituit, până nu demult, unul dintre cele mai incitante mistere ale istoriei contemporane.

Când oasele vorbesc

Mituri precum supravieţuitoarea prinţesă Anastasia au înfierbântat imaginaţia istoricilor şi au constituit subiectul preferat al oamenilor de ştiinţă, dar şi al regizorilor de la Hollywood.

Speranţa că unii urmaşi ai familiei regale Romanov au scăpat cu viaţă în urma execuţiei din iulie 1918 a început să prindă contur în 1991, când, în urma cercetării mormântului ţarului, au ieşit la socoteală două cadavre lipsă.

Misterul părea a fi elucidat anul trecut, când s-au găsit încă 44 de fragmente de oase, într-un alt mormânt. Savanţii şi istoricii nu s-au liniştit nici chiar cu noile dovezi. În fond, scheletele puteau aparţine slujitorilor familiei ţariste.

Ce s-a întâmplat cu prinţesa Anastasia?

Pentru a pune capăt speculaţiilor, oficialităţile de la Kremlin au permis cercetarea dovezilor. Dr. Anthony Falsetti şi Dr. Michael Coble, unii dintre cei mai cunoscuţi criminalişti antropologi ai lumii, împreună cu o echipă de specialişti, au fost chemaţi în Rusia pentru a rezolva misterul crimei vechi de 90 de ani.

Cei doi specialişti americani lucrează de mult timp pentru Pentagon, la identificarea cadavrelor soldaţilo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Bolojan: „Epoca Iohannis în PNL s-a încheiat”. Ce promisiuni face noul lider al liberalilor pentru 2025

Adevarul acum 57 minute
Noul lider al PNL, Ilie Bolojan a declarat miercuri la RockFM că reformele „neplăcute” trebuie luate în prima parte a anului următor, în contextul în care epoca lui Klaus Iohannis s-a încheiat.

UPDATE - CFR SA - Circulaţie feroviară întreruptă aproape 4 ore din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren Arad - Bucureşti Nord. Trei trenuri de călători au întârzieri între 240 de minute şi 66 de minute / 300 de persoane, evacuate - FOTO

News.ro acum 2 ore
Circulaţia feroviară a fost întreruptă timp de aproape patru ore miercuri dimineaţă, din cauza unei degajări de fum la locomotiva unui tren care circula pe ruta Arad - Bucureşti Nord, trei trenuri de călători urmând să ajungă la destinaţie cu întârz

A murit Andrei Ionescu, soțul actriței Ilena Stana-Ionescu. „Sper să te întâlnești cu sufletul pereche, Ileana Stana!”

Adevarul acum o ora
Actorul Andrei Ionescu,  soțul marii actrițe Ileana Stana-Ionescu s-a stins miercuri din viață. Anunțul a fost făcut de actrița Monica Davidescu.

BNR lansează de 1 decembrie o bancnotă cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

Mediafax acum o ora
Bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, cu o toleranţă de ± 1 mm, culoare predominantă: albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer. Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: î

Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare de vreme severă pentru județul Botoșani. Alerta Cod galben pentru județul Botoșani este până la ora 12:00. Se vor semnala : Local precipitatii mixte care depun polei. Urmareste-ne pe Google News

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum 2 ore
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum 4 ore
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 4 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°