carnetele, jurnalul extins pe o perioadă de treizeci de ani, însemnări de interes intim, dar mai ales public, ale lui Jean Daniel au o infrastructură, un subtext, inundînd adesea şi textul propriu-zis în felul cel mai explicit - autorul parcă ar spune mereu, şi adesea o şi spune: lucrurile sunt mai complicate decît par, toate înţelesurile sunt complexe, gîndirea unică este sumară. Să nu simplificăm! Este raţiunea de a fi a autorului şi raţiunea sa de a scrie.

Jean Daniel nu-şi combate doar adversarii ci, cu o anumită plăcută obstinaţie, - şi prietenii, pe cei aparţinînd stîngii. Pe adversari nu doar îi combate - caută să-i înţeleagă, să-i motiveze, chiar să-i justifice; nici ei nu sunt proşti, nici ei nu se înşeală tot timpul şi nici în întregime, departe de asta. Cu alte cuvinte, un scrupul de obiectivitate. Cel ce-i asigură consideraţia de care se bucură, inclusiv în rîndurile celorlalţi, ale ne-prietenilor. Mai mult decît respectuoşi faţă de el, faţă de ale sale - ascultate cu atenţie - puncte de vedere...

Jean Daniel este un soi de romancier al vieţii politice, nu doar un comentator al ei - şi deloc un simplu publicist. Un romancier îşi înţelege personajele, pe toate...

Nu vă grăbiţi cu judecata, cu judecăţile, - încercaţi mai întîi să înţelegeţi. Nu vă grăbiţi să daţi dreptate prietenilor, încercaţi să vedeţi dacă au dreptate cu adevărat. Nu vă grăbiţi să-i apăraţi - doar dintr-un simţ al solidarităţii, de partid, de clan. Iată ce vrea să spună şi iată ce mereu spune reputatul editorialist. De multă vreme sastisit de a fi doar atît - un reputat editorialist.

Sastisirea aceasta este senzaţia fundamentală pe care ţi-o transmit Carnetele.

Pasionat de politică vreme de o jumătate de secol, Jean Daniel îşi amplifică - în Carnete şi nu numai - sentimentul distanţei faţă de ea. Mai există şi al