Îmi cer iertare colegilor mei de la ziar pentru lungimea neobişnuită pe care ar putea-o lua acest articol.
Îl scriu, cu foaia de hârtie pe genunchi, în timpul desfăşurării finalei masculine de la Roland Garros. L-am cunoscut ca pe un fel de emisiune în direct. Tensiune maximă. Cer acoperit. Meteorologii au anunţat ploaie. Federer şi Söderling intră pe teren în uralele celor 15.000 de spectatori, recunoscători suedezului că l-a eliminat pe invincibilul Nadal şi fani declasaţi ai elveţianului.
Primul punct, prima minge de break, primul break, Federer. La 2-0, primul as pentru acelaşi. A zecea partidă dintre cei doi începe bine pentru elveţian, învingător în primele nouă, fără un set pierdut. Doar că acum în faţa lui se află învingătorul lui Nadal, al lui Davidenko şi al lui Gonzales.
Dar care, în mod evident, nu joacă, măcar la început, contra unui adversar mai bine clasat decât al ei, cum erau cei trei, ci contra lui Federer. Moralul lui Söderling e au plus bas, cum zic francezii. La pământ. La 0-4, e şi normal. Primul serviciu nu-i intră, deşi se învârteşte pe la 220 km la oră, doar cu vreo 10 sub al lui Roddick. Conduce prima oară abia în game-ul 5, pe care-l câştigă, când are şi primul as. Dar după 25 de minute de joc e 6-1 pentru Federer. Care pare cu totul altul decât în partidele cu Haas şi Del Potro. N-a fost niciodată mai exact şi mai eficient. Setul doi începe mult mai echilibrat. Îşi face apariţia şi ploaia.
Fiecare îşi face serviciul până la 6-6. Parcă revăd partida lui Federer cu Del Potro, în care elveţianul a reuşit primul break în setul 4. Totuşi, Federer joacă extraordinar. Alternează mingile tari cu cele liftate, pe cele foarte (!) lungi cu cele (foarte!) scurte (stopuri). Şi ce passinguri! Şi ce longlines! La tie-break are deja nouă aşi. Mai face trei unul după altul şi, după alte 49 de minute, are 7
