Horea Poenar nu-i doar un mare teoretician, ci şi un mare ghinionist. In anul care s-a scurs de la apariţia cărţii sale, teoreticianul clujean n-a reuşit să bifeze decât o nominalizare la Premiile revistei „Observator cultural" (şi, probabil, Premiul filialei Cluj a USR-ului); in rest, n-am reuşit să găsesc nici o recenzie, cât de mică, a „Semnului celor patru" * in toată presa noastră culturală.

Ce-i drept, s-ar putea ca acest low profile să fie o capcană pe care ne-a intins-o autorul; ori, cel puţin, o strategie de piaţă menită să scoată profit maxim abia in deceniile viitoare. Mai ales că, inaintea altora, Horea Poenar se caracterizează el insuşi pe ultima pagină a cărţii sale, cu o extremă modestie, prin intermediul unui citat din Malcolm Lowry: „Cine ar fi crezut că un oarecare om neştiut de oameni, stând in centrul lumii, gândindu-şi insinguratele-i gânduri nenorocite, făurea oamenilor soarta, că in chiar momentul in care gândea, totul era ca şi cum, in culise, s-ar fi tras unele sfori şi continente intregi ar fi explodat printre flăcări şi urgia s-ar apropia." De unde şi gândul neliniştitor care mă-ncearcă: dacă, uzând de puterile sale de Dr. Manhattan, Horea Poenar a fost acela care a impus tăcerea cronicarilor? Sau dacă mă dirijează chiar pe mine din culise in momentul când scriu aceste rânduri? Si totuşi, eu zic ca până una-alta să mergem pe varianta ghinionului. Dar, in acest caz, care să fie motivul ignorării cărţii? Cea mai probabilă explicaţie a fenomenului ne-o sugerează chiar Horea Poenar, care avertizează de la bun inceput că „organizarea unei teorii nu mai poate urma criteriile moderniste s?, n.m.t ale vizibilităţii şi logicii" (p. 10). Cu alte cuvinte, autorul clujean vrea să ne ofere o teorie invizibilă şi ilogică. Şi nu s-ar putea spune că nu reuşeşte. Chiar dacă nu pe de-a-ntregul. Căci, oricât ar fi de postmodern, chiar