Pe data de 4 iunie s-a deschis la sala Dalles expozitia Trupul si fiinta, a „ultimului nostru mare babist", pictorul Vladimir Zamfirescu. Multe voci din randul cronicarilor media si al criticilor de specialitate au calificat-o deja drept „expozitia anului".

In aceste vremuri in care creatorii sunt neglijati cu acte in regula, o adunare de prieteni in jurul unui artist este un dar pretios. Iar, daca numarul acestora depaseste considerabil oferta spatiala de receptie, inseamna ca autorul este mai mult decât iubit si respectat. Este adorabil. Recentul vernisaj al expozitiei de pictura, desen si colaj, semnata Vladimir Zamfirescu si intitulata grav, asa cum este insasi opera sa, „Trupul si fiinta", a fost un prilej al tuturor prietenilor si admiratorilor celui numit familiar Mirel, de a-si da intâlnire in centrul unui punct magic.

Sala Dalles a fost asaltata de un public numeros – peste 200 de persoane – o farâma din acel „le tout Bucarest" al artistului: oameni de cultura, artisti, regizori, diplomati, academicieni, scriitori, profesori, studenti, cronicari. Altfel spus, Ordinul Mirelienilor. Având cele mai bune intentii: sa-l salute ceremonios pe maestru, sa parcurga itinerariul, dupa care, sa mai schimbe un zvon, sa se complimenteze reciproc cu confratii, sa fie doar vazuti sau, dupa caz, „Ia sa vedem ce-a mai nascocit Mirel!".

Dar, pe lânga varietatea circumstantiala, prin eticheta sa calda, nu lipsita insa si de o reconfortanta patina aristocrata, retrospectiva a insemnat, fara indoiala, ora de vârf a acestui prezent al artelor plastice din Capitala. Altminteri, se spune, destul de confuz.

Dupa care, conform traditiei, târgul Bucurestilor poate intra linistit in torpoarea verii.

Dincolo de bonomia aproape contrarianta a omului, de zâmbetul lui ceremonios, dar de o calinerie gratioasa, dincolo de modestia lui un