Daca si-a pus in cap lumea crestina prin Codul lui DaVinci, in care – sub aparenta tramei politiste - avansa o ipoteza bazata nu pe vreun studiu serios, ci pe tupeul formidabil de-a broda fantasmagorii stupide si cautat socante, Dan Brown se dovedeste ceva mai potolit in acest Ingeri si demoni, din care regizorul Ron Howard (recidivist in ce priveste ecranizarile dupa Brown) si producatorii Brian Grazer & Comp. stiau bine ca pot iesi bani seriosi, in ciuda rusinii artistice care a insemnat ecranizarea Codului lui DaVinci. Miza primei carti cu Robert Langdon drept erou (pentru ca Ingeri si demoni a fost scrisa prima, se pare, desi n-are chiar nici o importanta pentru istoria literara) e adusa oarecum la zi, daca avem in vedere ca declansatorul cursei nebunesti primprejurul Vaticanului asediat din interior este nici mai mult nici mai putin decât acceleratorul de particule de la CERN, Large Hadron Collider, care nu demult a facut atâta vâlva in lume. In planul fictiunii, acesta se dovedeste un perfect furnizor de suspans timp de 135 de minute, cât tine goana protagonistilor dupa hotii care au furat antimaterie din celebrul laborator. Ce mai conteaza modul expediat in care e tratat furtul aparent imposibil dintr-un asemenea lacas strasnic pazit? O data ce intra in actiune profesorul de simbologie Robert Langdon (jucat, evident, de acelasi Tom Hanks – principala atractie de marketing a acestei zgomotoase productii comerciale), chemat sa salveze Roma daca tot nu mai are capitoliul gâste, totul merge pe banda rulanta. Din fericire, de data aceasta Hanks nu mai e nici dezavantajat de o pieptanatura idioata, nici impiedicat de parca scenariul ii da tot timpul cu o bâta peste genunchi, cum se intâmpla in catastroficul Cod al lui DaVinci. Dimpotriva, revenit la forma care l-a facut simpatizat si agreat pe tot mapamondul, Hanks are sarcina de-a face tot filmul un jogging er