Fără atenţiile pacienţilor, medicii buni ar fi plecat de mult peste mări şi ţări, iar azi, în spitale, ar fi operat felcerii. E clar: ţara asta nu se mai face bine nici la Paştele cailor! Ne putem face harachiri cu inima împăcată după ultima trăsnaie a ultimului ministru al Sănătăţii, mister Bazac (Ferrari), pe nume său de botez public.
Prea excitat probabil de caii-putere care l-au propulsat în funcţie cu voie de la partid, dom’ Bazac s-a hotărât să-i „emigreze“ forţat pe doctorii buni. Cum? Prin de-acum celebra sa poliţie sub acoperire, formată din aşa-zişi agenţi care, deghizaţi în pacienţi (!!!), vor încerca să-i prindă pe medicii care primesc bani de la bolnavi. Blindat cu o asociaţie-fantomă manevrată de un cumpănaş pe post de consultant (care încasează probabil o căruţă de bani pentru sfaturile sale), nea Bazac s-a gândit el cum să-şi facă imagine pe spinarea bolnavilor. Pentru că-i limpede ca lumina zilei: într-o ţară săracă, plină de pacienţi posesori de colecţii de boli, ai dat lovitura dacă muţi mortul pe Academiei. Adică dacă fraiereşti poporul despre cum te lupţi tu cu „corupţia din sistemul sanitar“. Asta vrea şmecherul Bazac să facă. Să ducă de nas omul simplu, în an electoral, prin înfiinţarea acestor gărzi patriotice plecate în dibuirea medicilor care acceptă recompense.
Ministrul nu s-a obosit să caute buba adevărată din sistem. A lăsat pentru secolul următor dovedirea corupţiei din reţeaua de achiziţii publice. A rezolvat şi sărăcia din spitale. I-a scutit şi pe bolnavi să vină cu medicamente, pansamente şi aţă de operaţie de acasă. Le-a mărit şi salariile medicilor, asistentelor şi altor angajaţi din sănătate. Toate astea l-au lăsat rece pe ministrul îmbogăţit din afaceri cu maşini de lux. Nu, omul nostru s-a hotărât să-i alunge din ţară pe puţinii specialişti care nu şi-au pus coada la spinare şi au preferat să servea