Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina, fresh şi young

Publicat in Jurnalul, vineri 12 iunie 2009 ·

Mămică de băiat, artista se simte mai tânără şi mai fericită de când a născut

La trei luni după ce l-a născut pe bebeluşul ei, Ioan Robin, Corina era pe scenă. În mare formă. Asta se întâmpla acum mai bine jumătate de an. Fericită, evident, datorită evenimentului minunat din viaţa ei, Corina declară: "Va avea o educaţie într-un stil foarte liber, şi va ajunge la fel de cool precum mama lui". Corina s-a refăcut foarte bine şi repede. "Imediat după naştere, am revenit la greutatea iniţială, deci nu am fost nevoită să fac eforturi prea mari. Secretul constă, poate, în faptul că încerc să duc un regim de viaţă cât mai sănătos. Sunt adepta hranei sănătoase, îmi fac cumpărăturile în magazine bio. Nu fumez, nu consum alcool şi nici cafea. Nu pierd nopţi, decât atunci când am concerte şi e vreo petrecere a unui prieten drag. Ador plimbările cu bicicleta prin pădure şi obişnuiesc să fac asta aproape în fiecare dimineaţă..."

Crezi că o să faci faţă, ca şi înainte, vieţii tumultuoase de artist, acum, mămică fiind?

Una dintre calităţile mele e că pot menţine un echilibru perfect între carieră şi viaţa de familie. Robin îmi dă toată energia necesară pentru asta.

O dată cu revenirea ta în muzică ai venit cu noutăţi. Un videoclip...

Am filmat un nou videoclip la piesa "One, two, three", piesă compusă de Marcus Brosce, compozitorul care a compus şi piesa "Cry, Cry", cântată de Oceana, şi care acum e super-hit. Clipul va fi lansat în curând atât online, pe site-ul meu www.playcorina.com, cât şi pe posturile tv muzicale. Piesa, în schimb, o puteţi asculta deja pe toate posturile de radio importante.

Ai schimbat ceva în stilul de viaţă de când ai un copil?

Sunt mai young şi mai fresh ca niciodată, sunt extrem de fericită că îl am pe Robin, pentru că e cel mai frumos dar pe care mi l-a oferit viaţa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 3 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°