De bine despre revistele literare

Efectele crizei se simt şi în instituţiile de cultură: auzim tot mai des în ultima vreme despre edituri care au micşorat salariile şi schemele de personal, au redus planurile, se mărginesc la reeditări, despre teatre care nu au cu ce să monteze noi spectacole, despre sponsorizări sistate, colaborări neplătite, proiecte abandonate... Cum nici România literară, vorba unui banc, nu se simte prea bine, Cronicarul îngrijorat a găsit reconfortante răspunsurile date la ancheta revistei APOSTROF (nr. 5) care aniversează 20 de ani de apariţie lunară plus 150 de cărţi editate prin strădania Martei Petreu. întrebarea la care am fost în mod special sensibili în împrejurările nefaste de azi este "la ce sînt bune revistele pe care ne încăpăţînăm să le facem?" Adresată unor scriitori care editează ei înşişi reviste literare sau unor colaboratori de prestigiu, întrebarea nu rămîne retoric-pesimistă, încăpăţînarea noastră chiar are rost atîta timp cît mai există oameni interesaţi şi de "cultura înaltă". Pe care, spune Liviu Antonesei, dacă sinistrul interludiu comunist n-a reuşit să o zdrobească, "de bună seamă că nu va ceda nici mizerabilismului material şi mental al tranziţiei". Şi Dumitru Chioaru de la "Euphorion" crede că revistele literare, cu cititorii lor de elită, sînt necesare ca "redute ale culturii înalte în faţa invaziei culturii populare/ de masă. Dacă n-ar fi subvenţionate de stat/ sponsorizate de diferiţi mecena şi lăsate în voia pieţei, ele ar fi sortite dispariţiei. Trebuie însă să existe, atîta vreme cît societatea mai crede că elitele promovează adevăratele valori care îi asigură mersul înainte. Trăim cu speranţa că nu valorile aleargă după bani, ci banii după valori. Şi că aceste reviste vor fi citite şi peste ani de cei care vor scormoni bibliotecile pentru a reconstitui o epocă literară ori pentru a completa bi