Ma Jian, născut la Quingdao, în 1953, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii chineze actuale. Moştenirea simbolică pe care i-o lasă bunicul lui, victimă a Revoluţiei Culturale, îl face să cunoască direct "binecuvîntarea" regimului comunist. Diversele profesii pe care le practică, în special cea de fotograf şi apoi fotojurnalist, îi permit să călătorească pe teritoriul Chinei, ulterior vizitând Tibetul într-o incursiune personală de trei ani. Poveştile pe care le culege, vizând aspecte cel puţin insolite ale culturii tibetane aflate sub ocupaţia chineză, se regăsesc în primele două volume, Red Dust - o carte de călătorii - şi Scoate limba! (Curtea Veche Publishing, 2008). În 1987, Scoate limba! e interzisă de regimul comunist, iar Ma Jian se mută în Hong Kong. După cîţiva ani se stabileşte în Europa împreună cu Flora Drew, cea care îi va deveni soţie şi care îi va tălmăci cărţile în limba engleză. În prezent trăieşte la Londra.

Volumul Tăiţei chinezeşti (apărut în 1990 şi tradus apoi în numeroase alte ţări) vorbeşte despre o lume bolnavă, absurdă, în care se nasc cele mai cinice poveşti şi meserii: donatorul profesionist de sînge, scriitorul sărac care trebuie să găsească un nou erou al revoluţiei, asemeni lui Li Feng şi să scrie despre el dacă vrea să intre în Marele dicţionar de autori chinezi, femeia îndrăgostită de pictor, care se sinucide live, lăsîndu-se devorată de un tigru în văzul tuturor, proprietarul crematorului care alege cîte o piesă muzicală în funcţie de meseria fiecărui decedat.

Sânii fetei se legănau grei şi pufoşi. Pentru femei, aceste două protuberanţe sunt un instrument care să le ajute să atragă bărbaţii şi să hrănească copiii. Pentru bărbaţi, însă, ei sunt cauza multor gânduri criminale. Oamenii educaţi îi numesc sâni, pictorii le spun "piersici rozalii", în timp ce oamenii de la ţară îi consideră mai deg