Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Mii de credincioşi la Piatra Scrisă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Mănăstrirea de la Piatra Scrisă îşi serbează mâine hramul. Cu această ocazie, aici vor fi prezenţi mii de credincioşi din toate judeţele Banatului. Aflată la interferenţa comunelor Sadova Veche şi Armeniş, mănăstirea Piatra Scrisă este una din cele mai reprezentative aşezăminte monahale din Episcopia Caransebeşului, fiind deopotrivă şi o emblemă a acestei Eparhii.În fiecare an, la praznicul Duminicii Tuturor Sfinţilor,  mii de credincioşi vin la această sfântă mănăstire de pe Valea Timişuluişi se închină icoanei Sf. Treimi, apărute în mod miraculos pe "stânca de sub calea ferată". Şi în acest an, cu priejul hramului mănăstiresc, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului va săvârşi Sf. Liturghie arhierească la această mănăstire, de la orele orele 9.30 în noul foişor de vară, recent amenajat.

Mănăstirea din stâncă, loc de pelerinaj

Localnicii spun că la construirea căi ferate dintre Caransebeş şi Orşova, la deschiderea tunelului pe unde ar fi trebuit să treacă linia ferată s-a găsit o icoană pictată care reprezenta Sfânta Treime, ceea ce a îndemnat credincioşii de a determina inginerii constructori să devieze ieşirea tunelului spre Armeniş la câţiva metrii înspre apus de icoană. Apariţia acestei icoane este învăluită de mister. Credincioşii consideră că este o minune şi nu a apărut prin zugrăvire. Tradiţiile orale sunt diverse, însă prima menţiune documentară sigură despre Piatra Scrisă apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută stânca Sfintei Treimi. Datorită infiltraţiilor de apă în stânca ce adăposteşte icoana, aceasta a necesitat restaurarea în 1822 de către picotul Moise Buru Scriitorul din Caransebeş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°