Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descântec de vedenie la morţi!

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Într-o lume ce pare desprinsă din basmele mitologice, oamenii trăiesc ghidându-se după un amalgam de credinţe. Românii timoceni sunt ortodocşi, dar nu au renunţat nici la credinţele păgâne.

De-o frumuseţe sălbatică, Timocul sârbesc este plin de dealuri, văi, păduri... cimitire. Neîngrădite, cu monumente funerare foarte minuţios lucrate. Am plecat cu o delegaţie a Institutului Cultural Român să descoperim comunitatea românilor din această zonă, să realizăm o "Mediatecă".

Un proiect prin care încercăm să vi-i aducem mai aproape pe românii din Timoc. "Mediateca Românilor din Timoc." Alături de ICR am descoperit un tărâm incredibil.

POVESTEA ROSEI

În zona oraşului Bor, în satul Gamzigrad, circulă o poveste interesantă. Subiectul principal este Baba Rosa. Femeia care vorbeşte cu morţii. Sunt oameni care cred în puterile ei şi oameni care nu cred. Cei care cred sunt însă gata să confirme fără îndoială că ei au vorbit cu rudele lor plecate dintre cei vii. "Mergeţi şi-o să vedeţi!", un imbold pe care l-am auzit, poate, chiar de prea multe ori.

O mică şedinţă de grup şi treaba s-a hotărât! Mergem la Baba Rosa! Dar cine să fie cobaiul? Cine vrea să discute cu vreun subcombat? Ei, bine? Nimeni! Norocul nostru s-a numit Zavişa Zurj, un român din zonă implicat în mai toate proiectele care vizează comunitatea românească.

Fără să fie un credincios care s-ar aşeza în primele rânduri la o slujbă de biserică, nici prea păgân nu este... În el se dădeao luptă vizibilă între nepăsare şi teama de a da peste ceva ce nu ar putea controla.

Îşi dorea, dacă tot trebuia să meargă la căzătoare, să vorbească cu mama lui, Sârbinca, moartă de 15 ani. Dar, pe de altă parte... "Eu nu cred în aşa ceva, dar dacă o să ajung să cred? Nu vreau!" A întrebat câţiva oameni cărora Rosa le intermediase discuţii cu morţii ce ar trebui s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gravidă din Iași, trimisă acasă după ce a stat 30 de ore nemâncată ca să intre în cezariană. REACȚIA maternităţii

Gandul acum 31 minute
Caz revoltător la Iași! O gravidă își acuză medicul ginecolog că a lăsat-o 30 de ore nemâncată, înainte de cezariană. Apoi, a anulat operația și a ar fi trimis-o să nască în altă parte. Situația i-ar fi provocat femeii palpitații și stări de leșin.

Mesaje RO-Alert în localităţi din judeţele Cluj şi Dâmboviţa, pentru a semnala prezenţa unor urşi

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţele Cluj şi Dâmboviţa au emis, sâmbătă, mesaje RO-Alert pentru a avertiza populaţia cu privire la prezenţa unor urşi în localităţi. ”În jurul orei 11:47 a fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (urs) în satul Glod. Interv

UPDATE - Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Chiajna / Ancheta a stabilit că există suspiciuni de omor / Un tânăr de 22 de ani, arestat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui bloc din Chiajna, iar verificările făcute de anchetatori au stabilit că există suspiciuni de omor. Anchetatorii au identificat un tânăr de 22 de anio, suspectat de comit

Accident tragic pe Calea Șagului din Timișoara! O persoană a decedat în urma coliziunii dintre două autoturisme

Ziua Constanta acum o ora
Un accident rutier tragic a avut loc astăzi, 5 aprilie 2025, pe Calea Șagului, în municipiul Timișoara, soldându-se cu moartea unei persoane. Potrivit ISU Timiș, la locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, c

Claudiu Târziu, după suspendarea din funcția deținută în cadrul AUR: Am aflat pe surse, nu am fost notificat oficial

HotNews acum 54 minute
Claudiu Târziu, suspendat sâmbătă din funcția deținută în cadrul AUR, a oferit prima reacție pentru Mediafax după măsura luată împotriva sa de conducerea partidului. „Am aflat și eu tot pe surse de această decizie, nu am fost informat oficial, deci

H. D. Hartmann lansează un avertisment privind relațiile dintre România și Statele Unite: „Situația este foarte gravă”

Mediafax acum 2 ore
H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist a vorbit, la Gândul EXCLUSIV, despre relațiile României cu SUA, mărturind că acestea sunt înghețate, lucru despre care susține că impactează direct țara noastră. Analistul recunoaște că menirea ambasado

Companiile americane au pierdut 5.400 miliarde de dolari pe burse, în doar două sesiuni

Adevarul acum 2 ore
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, reducând valoarea totală a companiilor din acest indice cu 5.400 miliarde de dolari în doar două sesiuni.

Cod galben de vânt și precipitații mixte în aproape toată țara. Vremea se răcește accentuat

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă, 5 aprilie 2025, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol, și

Cutremur în România, în această dimineață! Care a fost magnitudinea

Ziua Constanta acum 5 ore
În această dimineață, 5 aprilie 2025, la ora 04:33 (ora locală a României), s-a produs un cutremur în zona sismică Vrancea. Potrivit INCDFP, seismul s-a produs la adâncimea de 139,9 kilometri și a avut o magnitudine de 3.9. Conform cercetărilor iniț

Ciolacu, întrebat dacă îi lipseşte Ciucă: Absolut deloc. A fost cea mai mizerabilă campanie după Revoluţie şi după cum a dat drumul domnul Ciucă la anumite lucruri, mi-e greu să mai am un dialog - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu susţine că nu-i lipseşte ”absolut deloc” fostul său partener de coaliţie Nicolae Ciucă. Dimpotrivă, liderul social-democrat îl acuză pe Nicolae Ciucă, lider PNL şi candidat pentru Cotroceni în toamna anului trecut, că

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

3°/14°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

18°
sâm.

3°/19°
dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/7°
Constanta
acum

18°
sâm.

10°/18°
dum.

4°/13°
lun.

4°/7°
mar.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

4°/18°
dum.

-1°/5°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/6°
Timisoara
acum

19°
sâm.

4°/19°
dum.

1°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°