Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, Sinead O'Connor a vorbit cu sinceritate şi naturaleţe despre muzică, copii, casa proprie de discuri, omul care a impresionat-o cel mai mult, cele mai bune soliste la această oră.
Jurnalul Naţional: În actualul turneu cânţi cu doar doi muzicieni. După ce ai avut trupe de cinci sau şase muzicieni de ce ai ales formula de trio?
Sinead O'Connor: Pe când cântam în concerte cu trupe mari, la sfârşit îmi rezervam în jur de douăzeci de minute doar pentru mine şi cântam acustic. Am vazut că publicul adoră acele momente, aşa că m-am gândit ca aş putea sa cânt şi cu un număr restrâns de oameni.
Deci o sa fie un concert numai acustic, fără nimic "electric"?
Nu chiar... eu o să cânt la chitară semi- electrică.
Spectacolul va fi de promovare a albumului "Theology" sau de greatest hits?
Voi cânta piesele cele mai cunoscute, "music for the masses".
Până acum ai compus folk, pop-rock, rastafari. Pe viitorul disc lucrezi cu Marco Pirroni care a cântat cu Siouxsie & the Banshees. Va fi un album punk?
Eu aş putea să cânt orice, dar nu, nu o să fie punk. Nu am de gând să fac întreg albumul cu Marco, noi doar am scris câteva melodii împreună. El doar a cântat în concerte cu Banshees.
Cum merge Chocolate and Vanilla Records, propria ta casă de discuri?
E o afacere care merge, îmi scot doar propriile albume acolo, nu mă ocup de alţii.
Ai lucrat cu mai mulţi "grei" ai muzicii rock, cine te-a impresionat cel mai mult, Roger Waters, Roger Daltrey sau Sting?
Lou Reed! Era la aniversarea de 50 de ani şi eu trebuia sa cânt backing vocals. Am fost o fană de-a lui şi l-am admirat dintotdeauna, dar nu am realizat niciodată cât de mult îl iubesc până când l-am întâlnit. Am făcut atunci un atac de panică şi asta n