Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanta: VIDEO Jucătorii Farului ameninţaţi cu bătaia de către suporteri

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Aproape 100 de ultraşi farişti s-au adunat aseară la poarta stadionului pentru a afla care va fi soarta echipei proaspăt retrogradată în liga a doua. Toţi jucătorii au fost puşi de conducere pe lista de transferuri.

Suporterii erau nervoşi nu neaparat pentru contraperformanţa echipei fanion de pe litoral, cât mai ales pentru atitudinea de care au dat dovadă unii jucători care le-au arătat semne obscene. Suporterii au aprins fumigiene şi i-au ameninţat pe jucători că le vor fi rupte picioarele. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că stranierii echipei au fost cu gândul la biletele de avion şi nu la meciul pierdut în ultima etapă cu 0-6 în faţa retrogradatei CS Otopeni. Cine credeţi că este de vină pentru situaţia actuală prin care trece echipa?

2008-2009 cel mai dezastruos an de la preluarea echipei

Fostul patron al echipei, Gheorghe Bosînceanu are şi motive pentru a fi nemulţumit. „În 2001 când am preluat echipa toate cheltuielile de la club au fost mai mici de un milion de dolari. Ele au crescut progresiv de la an la an şi au ajuns la aproape şase milioane în acest sezon de campionat. Pentru ce? La sfârşit tot am retrogradat, deşi au existat momente în care jucătorii au intrat pe teren având promise câte o primă de patru sau şase mii de dolari la victorie, mă retrag, poate vin alţii şi vor avea rezultate mai bune. Nu am niciun fel de pretenţie, însă jucătorii au fost puşi cu toţii pe lista de transferuri. Dacă viitorul investitor va dori şi vom ajunge la o înţelegere îi voi ceda şi contractele acestora” a mai declarat omul de afaceri constănţean. În cazul în care nu se va ivi un astfel de investitor, membrii consiliului director vor fi oligaţi să plătească salarii de mii de dolari pe lună unor jucători care vor activa în Liga a II-a. Cu excepţia lui Vukomanovici, toţi ceilalţi 30 de jucători au contracte semnate pe cel puţin doi ani de ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 37 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 30 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 5 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°