Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final de Liga a II-a: "U" Cluj a evitat retrogradarea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Astăzi s-a încheiat sezonul şi în Liga a II-a. Dacă primul eşalon valoric al fotbalului românesc de club a fost câştigat de surpriza Unirea Urziceni, în cele două serii din liga secundă au triumfat două favorite: Ceahlăul Piatra Neamţ şi Unirea Alba Iulia. Sursa: Mediafax

Alături de cele două campioane, în Liga I au mai promovat şi FC Ploieşti şi Internaţional Curtea de Argeş - grupări înfiinţate în anul 2005, respectiv 2000.

Dacă din Liga I au retrogradat Gaz Metan Mediaş şi CS Otopeni, formaţii care au petrecut un singur sezon în primul eşalon, Farul Constanţa şi Gloria Buzău, în urma acestui sezon, Prefab Modelul, Forex Braşov, Ştiinţa Bacău, Progresul Bucureşti (echipe care s-au retras la un moment dat din competiţie), dar şi Mechel Câmpia Turzii, FCM Târgovişte, CFR Timişoara şi ACU Arad vor începe sezonul 2009-10 în Liga a III-a.

Universitatea Cluj a reuşit să evite a doua retrogradare consecutivă, după cea din Liga I de anul trecut, după ce ACU Arad nu a reuşit să învingă pe teren propriu FC Bihor, una dintre rivalele tradiţionale ale "şepcilor roşii". Universitatea, formaţie antrenată de Dorinel Munteanu, a învis cu 3-0 codaşa Mechel şi va mai petrece încă un sezon în Liga a II-a.

REZULTATE ETAPA A 34-A

SERIA I

Dinamo II - Ceahlăul Pitara Neamţ 0-3

Au marcat: Sofroni '54, '63, Doicaru '86

Cetatea Suceava - FC Botoşani 1-2

Au marcat: Romaniuc '85 / Vrabie '22, Porfireanu '57

FC Snagov - FCM Bacău 2-2

Au marcat: Petrea '30, Dinu '36 / Spiridon '66, Vraciu '72

Sportul Studenţesc – Progresul Bucureşti 3-0

Progresul Bucureşti s-a retras din Liga a II-a.

Băile Felix (Ştiinţa Bacău) – Dunărea Galaţi 0-3

Băile Felix s-a retras din Liga a II-a.

Dunărea Giurgiu şi Petrolul Ploieşti au stat deoarece For

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 22 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 3 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 57 minute
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Ministrul Burduja, despre ridicarea plafonării prețului la energie: „Sunt români care vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

HotNews acum 13 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că după ridicarea plafonării preţurilor, la 1 aprilie 2025, se va pune presiune pe furnizori să fie mai competitivi la preț. În plus, spune ministrul, românii cu consum mare de

Verdict în cazul uciderii unei fetițe care a șocat Turcia: Mama, fratele mai mare și unchiul copilei au fost condamnați la închisoare pe viață

HotNews acum 57 minute
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viață trei membri ai familiei unei fetițe de opt ani a cărei ucidere în provincia Diyarbakir (sud-est) a șocat țara, transmite France Presse. Trupul lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°