Încă mai sunt un copil şi mi-aş dori să mă ajute cineva să merg mai departe Cu câteva zile în urmă, pe adresa de e-mail a redacţiei primeam mesajul unei adolescente. Un strigăt de disperare, de fapt, prin care o tânără de 15 ani ne implora să o ajutăm şi se întreba dacă nu cumva e singură pe lume. 

Acest mesaj îl transmitem mai departe, în speranţa că vor fi persoane care vor pune mână de la mână şi o vor ajuta pe Bianca, o elevă din comuna Valu lui Traian. Are amiotrofie spinală progresivă, o boală genetică care cauzează pierderea capacităţii de a folosi sistemul muscular, la care se adaugă diagnosticul de hernii intraspongioase de tipul T11 şi L14. Pe înţelesul tuturor, în cazul în care nu este supusă unor şedinţe constante de recuperare, fata îşi va petrece restul vieţii în fotoliu rulant. „Îmi este greu să scriu aceste rânduri despre mine (...). Pentru mine şi părinţii mei a devenit un viitor plin de obstacole pe care eu le întâlnesc din cauza neputinţei provocate de aceste boli. Poate că vă sunt ciudat, dar eu chiar mă consider un copil norocos. De ce? Pentru că nu puteam să mă nasc într-o familie mai bună, care să mă iubească şi să mă accepte aşa cum sunt şi căreia îi sunt foarte recunoscătoare. (...) Nu pot să zic că am avut o copilărie frumoasă deoarece, de mic copil, eu şi părinţii mei ne-am confruntat cu foarte multe obstacole. Tot timpul trebuia să fiu supravegheată şi ajutată de ei", povesteşte fata pe pagina de Internet www.savebianca.ro. Problemele s-au înmulţit anul trecut, când Bianca a început să meargă la liceu, şi şi-a dat seama că are nevoie în permanenţă de ajutorul cuiva. „Nu mă pot urca în mijloacele de transport fără ajutorul acordat de cei din jurul meu. Mă ridic cu foarte mare greutate din poziţia şezut, din pat, sprijinindu-mi mâinile pe genunchi, pentru a mă echilibra. Cad foarte uşor. (...) Cu toate că impactul căzăturilor est