Încă un caz de îmbolnăvire cu virusul gripal A/H1N1 a fost confirmat în ţara noastră, a anunţat în această dimineaţă Ministerul Sănătăţii. Cazul este al patrulea din această săptămână. Este vorba de o femeie de 34 de ani, soţia ultimului pacient internat la Institutul Naţional de Boli Transmisibile "Matei Balş".
Tânăra a sosit împreună cu soţul ei din Canada în data de 10 iunie, numai că boala s-a manifestat cu o zi mai târziu, ea fiind depistată pozitiv în urma testelor de laborator.
În prezent, toţi cei patru pacienţi depistaţi pozitiv în ultima săptămână se află în spital, sub tratament antiviral şi supraveghere medicală. Potrivit Ministerului Sănătăţii, aceştia înregistrează o evoluţie favorabilă.
Ancheta epidemiologică continuă.
Pe teritoriul României au fost înregistrate 13 cazuri de îmbolnăvire cu noua gripă. Dintre acestea, nouă persoane sunt deja externate, fiind vindecate.
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că pandemia de gripă anunţată de OMS are un nivel moderat.
Bazac atrage atenţia că, în ţara noastră, viaţa trebuie să decurgă absolut normal şi populaţia nu trebuie să fie afectată. El dă asigurări că ''totul este sub control'' iar cazurile existente pot fi tratate fără probleme.