…sa recapitulam: ne aflam undeva, in jungla de la marginea Iquitosului, un grup pestrit de mai-mult-sau-mai-putin occidentali dornici sa experimentze (de fapt, in cazul majoritatii, sa re-experimenteze, sa rafineze, daca doriti) ayahuasca – vrejul mortilor, al duhului si a ce mai poftiti. Poarta spre Dincolo. Altceva-ul.
Contextul nu s-ar fi ridicat in ruptul capului la inaltimea asteptarilor unei ocheade in lumea de dincolo – daca am fi avut asteptari. O coliba cu pamant pe jos, pierduta intr-un colt de jungla, un saman stirb, divortat de trei ori, crescator de cocosi de lupta si pitbulli, femei usurel duse de-acasa si la propiru si la figurat, plus doi barbati flower-power cu margele si itzari, o buda ca “la tara”, cu doua bete pe post de colac si lilieci-vampiri care, zice-se, iti tasneau in cur cand ti-era lumea mai draga, etc. Ca norocul, Florin si cu mine, nu aveam asteptari. Marele nostru Zbor Deasupra Unui Cuib de Cuci fusese comunismul. Macar atata lucru invatasem dupa statul in jungla: iei lucruile asa cum vin. Vorba turcului: daca te culci pe podea nu risti sa cazi din pat. Ceea ce nu stiau turcii (poate de aia n-aureusit sa ne dovedeasca) iar noi aveam sa aflam in curand e ca, uneori, desi te culci pe podea (sau tocmai din aceasta cauza) poti da si cu capul de tavan. Ba chiar dincolo.
Sa le luam, insa, pe rand.
Ayahuascero-ul nostru stirb ne daduse fiecaruia sa sorbim din licoarea fiarta si decantata pentru vreo sase ore – un lichid cacaniu si la culoare si la miros. Satisit deja de toate pregatirile si de amestecul de crestinism, samanism, new-agism si ce mai vreti, eram deja pregatit pentru o mare deziluzie. Ca orice om crescut sub comunism, eram – si sunt in continuare – temator de a cadea in capcana naivitatii. Nu tot ce zboara se si mananca. La pomul laudat nu te duci cu sacul, s.a.m.d. Imi vine, cei drept, sa vomit, dar ref
