* joi seară, instructorul Tudor Mihăiţă, fiul actorului George Mihăiţă, a susţinut, în premieră, un seminar de BJJ la Brăila * seminarul s-a adresat atât practicanţilor de BJJ cât şi altor împătimiţi ai artelor marţiale
Joi seară a avut loc, în sala de sport a CN "GH. M. Murgoci", primul seminar de Jiu Jitsu Brazilian susţinut vreodată la Brăila. La invitaţia câtorva practicanţi de arte marţiale brăileni, Tudor Mihăiţă, fiul actorului George Mihăiţă, instructor principal al clubului "Absoluto" din Bucureşti, şi unul dintre primii românii care au studiat această artă marţială, a venit la Brăila pentru a împărtăşi celor interesaţi câte ceva din experienţa sa.
La antrenament au participat, în afară de trei dintre colegii lui Mihăiţă de la Bucureşti, practicanţi de aikido, Kick - boxing, judo, din Brăila. Pe durata a două ore, cei prezenţi au fost iniţiaţi în tehnici de luptă la sol şi concepte de viaţă ale instructorului. Astfel, printre tehnici şi lupte, Mihăiţă le-a vorbit cursanţilor despre importanţa stăpânirii luptei la sol, care, uneori, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.
"Până la urmă trebuie să fim realişti. În orice luptă există trei faze, una în picioare, una în clenci şi una la sol. De cele mai multe ori, luptele ajung la sol, iar cei care nu au rezistat luptei în picioare mai au poate o şansă de scăpare. BJJ-ul (Brazilian Jiu - Jitsu) îţi oferă posibilitatea ca, în timpul antrenamentelor, să te lupţi cu adevărat, să simţi ce tehnici merg pentru tine şi care nu merg. În aşa fel, eşti cât de cât pregătit în eventualitatea că s-ar întâmpla să te atace cineva pe stradă". Tudor Mihăiţă a explicat că scopul antrenamentelor de BJJ este ca practicantul să fie pregătit atât pentru atacul unui adversar de 60 de kilograme, cât şi pentru atacul unuia de 120 de kilograme. "Acum 100 de ani, într-adevăr, unii dintre maeştri japonezi ar fi putut să