Şcoala de Arte şi Meserii a marcat sfârşitul cursurilor, vineri, cu un spectacol susţinut la complexul Iulius Mall. Sute de suceveni i-au aplaudat pe proaspeţii absolvenţi
Sute de suceveni s-au adunat, vineri seară, în incinta Iulius Mall, pentru a urmări spectacolul oferit de elevii Şcolii de Arte şi Meserii „Ion Irimescu” cu ocazia sfârşitului de an şcolar. Părinţi, bunici, fraţi, prieteni şi alte persoane care se aflau la cumpărături
s-au grăbit, cu mic cu mare, să ocupe un loc cât mai bun în faţa scenei, pentru a putea privi în condiţii optime maratonul artistic al viitorilor dansatori şi cântăreţi suceveni. „Aceşti copii ar trebui să urce mai des pe scenă, pentru că sunt foarte talentaţi. Decât să pierd vremea la televizor, cu tot felul de emisiuni fără sens, am preferat să vin aici pentru a vedea un lucru de calitate, făcut cu pasiune”, a spus Lidia Cerlincă, pensionară.
Au dansat pe ritm de salsa
Unii absolvenţii şi-au expus caricaturile şi picturile realizate de ei iar în paralel colegii lor au prezentat un program artistic. Atmosfera a fost întreţinută cu acorduri de chitară, vioară şi pian. Nu au lipsit nici dansurile de societate, în acompaniamentul Ansamblului folcloric „Bucovina” condus de Petru Oloieru. „Este vorba de o manifestare mai amplă a Şcolii Populare de Artă, în care am încercat să includem toate genurile artistice începând de la muzica clasică,dansuri de societate, latino şi folclor la soliştii vocali”, a spus Petre Horvath, directorul Şcolii „Ion Irimescu”.
Artă în mijlocul mall-ului
Nici micii artişti, nici spectatorii nu s-au arătat intrigaţi sau nemulţumiţi de spaţiul neconvenţional în care s-a desfăşurat spectacolul. Dimpotrivă, mulţi suceveni au apreciat iniţiativa, afirmând că ritmul alert în care îşi duc viaţa nu le permite să aibă timp şi pentru cumpărături, şi pentru vizionarea unei piese de teatru