Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile au taxe mici la trimis bani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

Mulţi conaţionali îşi transferă banii prin intermediul serviciilor electronice de valută şi nu prin bănci, chiar dacă acestea au taxe mai mici. Românii din Italia nu trimit bani prin bănci din obişnuinţă şi mai ales din cauza dificultăţii de a deschide un cont în bancă fără a avea reşedinţă pe teritoriul italian. În 2008, românii care locuiesc în Italia au trimis în ţară aproape 300 de milioane de euro. Foarte mulţi conaţionali continuă să folosească firmele particulare de transfer de valută, chiar dacă, pentru a efectua aceleaşi operaţiuni prin intermediul băncilor, preţurile sunt mai mici.

Comisioanele aplicate de Western Union, unul dintre cele mai cunoscute servicii de transfer electronic de numerar, variază în funcţie de suma trimisă. Pentru a trimite în România 50 de euro, comisionul este de 8 euro şi ajunge la 93,5 pentru a transfera suma de 1.500 de euro.

Serviciile bancare, mai ieftine

Transferul aceloraşi sume de bani prin intermediul băncilor, costă mult mai puţin. De exemplu, prin serviciul Get Money to Family de la banca Intesa Sanpaolo, pentru a trimite în ţară până la 3.000 de euro, comisionul variază între 3,5 şi 14 euro.

Simona Navone, angajata unei filiale a băncii din Torino, a explicat: „Diferenţa de preţ depinde de cum şi de către cine sunt trimişi banii. Cel mai ieftin este să ai un cont deschis la banca noastră şi să faci un transfer bancar, fără a folosi bani gheaţă”.

Mulţi români nu au rezidenţă

Unul dintre principalele motive pentru care românii continuă să nu apeleze la serviciile băncilor este că mulţi nu au reşedinţă. La Torino, 47.800 de conaţionali au carte de identitate italiană. Se estimează însă că în oraş locuiesc mai mult de 70.000 de români. Mulţi dintre aceştia nu vor să se stabilească în Italia şi de aceea nu-şi deschid conturi bancare. @N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administrația Trump, dată în judecată de Universitatea Harvard, care acuză „consecințele reale dure” ale agendei politice de la Casa Albă

HotNews acum 15 minute
Universitatea Harvard a dat luni în judecată administraţia Trump, conform unei scrisori adresate comunităţii universitare, într-o nouă escaladare a luptei privind finanţarea federală a şcolii Ivy League, supravegherea instituţională şi independenţa,

Donald Trump și Melania vor merge la funeraliile Papei Francisc. Când va avea loc înmormântarea

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că el și prima doamnă, Melania Trump, vor călători la Roma pentru a participa la înmormântarea Papei Francisc, transmite USA Today. „Melania și cu mine vom merge la înmormântarea Papei Francisc, la Roma”, a

Cardinalii se întâlnesc pentru a planifica funeraliile Papei Francisc. Moartea sa subită a pus în mişcare ritualuri străvechi

HotNews acum 48 minute
Cardinalii urmau să se întâlnească marţi pentru a planifica funeraliile Papei Francisc, la care vor participa lideri din întreaga lume, înainte de conclavul de luna viitoare pentru alegerea unui nou lider al Bisericii Romano-Catolice, relatează Reut

Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea în SUA a coloranţilor alimentari artificiali din cereale, gustări şi băuturi

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru sănătate Robert F Kennedy Jr urmează să anunţe interzicerea anumitor coloranţi alimentari artificiali în SUA, potrivit unui comunicat al Agenţiei de Sănătate, relatează BBC. Kennedy intenţionează să anunţe eliminarea treptată a col

Cutremur cu magnitudinea 4, produs în Vrancea

Libertatea acum 7 ore
Un cutremur cu magnitidinea 4 s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea. Anterior, în judeţul Buzău a avut loc un seism cu magnitudinea 3,6.

ACCIDENT tragic în Argeș. O adolescentă de 15 ani a murit după ce a căzut cu trotineta electrică. Prietenul ei a fost rănit

Gandul acum 16 minute
O adolescentă de 15 ani și-a pierdut viața, iar prietenul ei de 16 ani a fost rănit, în urma unui accident grav petrecut pe un drum județean din comuna Călinești, județul Argeș. Un accident tragic a avut loc în județul Argeș, unde o fată de doar 15

VIDEO Cătălin Cîrjan, realist după Dinamo - Craiova: „Sunt printre cei mai buni din campionat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Căpitanul câinilor, Cătălin Cîrjan (22 ani), s-a arătat dezamăgit de prestația formației sale și a recunoscut superioritatea Craiovei.

Apartamentele Papei Francisc, sigilate conform tradiției după moartea sa

Ziua Constanta acum 47 minute
Apartamentul Papei Francisc, atât cel din reședința sa de la Casa Santa Marta, cât și cel din Palatul Apostolic, pe care nu l-a folosit, au fost sigilate, așa cum cere tradiția, după decesul său, luni, la vârsta de 88 de ani, transmite EFE. Ritualul

Motorul unui avion a luat foc înainte de decolare, în Florida. Pasagerii au fost evacuați pe tobogane I VIDEO

Libertatea acum 8 ore
Un incident a avut loc, luni, la Aeroportul Internațional Orlando din Florida. Un avion Delta Air Lines, cu aproape 300 de pasageri la bord, a fost afectat de un incendiu la motor. Potrivit Reuters, Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat

CS Universitatea Craiova învinge în deplasare Dinamo București cu 2-0

G4Media acum o ora
Echipa CS Universitatea Craiova a întrecut luni seara, în deplasare, scor 2-0, gruparea bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a cincea din play-off-ul Superligii, transmite News.ro. Craivenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din prime

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/27°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/26°
mie.

13°/25°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/23°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

11°/22°
joi

11°/20°
vin.

12°/19°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/26°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/20°