La doar 20 de kilometri de municipiul Târgovişte se află Centrul Internaţional Ecumenic. Aşezarea interreligioasă se afla la Vulcana Băi, iar credincioşii ortodocşi pot atinge moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Aici există şi o moschee şi o sinagogă.
Turişti din toată ţara vin să viziteze Centrul Internaţional Ecumenic, unicat în Europa, care a luat fiinţă în anul 1991 şi s-a îndreptat spre un dialog între cultele religioase.
Potrivit protosinghelului Agatanghel Bărbulescu, stareţul centrului, cele trei biserici, sinagoga, moscheea şi cea ortodoxă, sunt contruite pe cele trei coline din zona Brăneasca, localitatea Vulcana Băi, şi au fost ridicate având la bază cele trei culte monoteiste: mozaismul, creştinismul şi islamismul.
Sinagoga şi moscheia sunt simbolice
Sinagoga şi moscheea sunt simbolice în cadrul Centrului, dar se pot oficia slujbe, dacă există credincioşi care vor să vină se se roage aici. De la începutul acestui an nu a avut loc nicio slujbă, iar anul trecut cel mult trei.
Credincioşii ortodocşi pot atinge moaştele Sfântului Ioan Botezătorul
În schimb, biserica ortodoxă a fost declarată din anul 2000 bisercă cu regim de mânăstire, în care au loc slujbe. Protosinghelul Agatanghel a declarat pentru Adevărul de Seară că hramul bisericii este “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi aici este păstrată o mică părticică din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, dăruite de Patriarhul Ierusalimului, Diodor.
Mozaismul este reprezentat, la Centrul Internaţional Ecumenic, de sinagoga evreiască. Biserica apare în istorie cu 600 de ani înainte de Hristos cu numele de “Casă de Adunare” sau “Casă de Rugăciune”. “Este biserica în care Mântuitorul Isus Hristos a predicat cuvântul lui Dumnezeu”, povesteşte protosinghelul Agatanghel.
În ceea ce priveşte construcţ