Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Arina Gândac, cea mai harnică măturătoare din Centru

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

De trei ani, tânăra lucrează la compania de salubrizare „Urban” şi cu ajutorul măturei, a lopeţii şi a căruţului cu gunoi, reuşeste să adune toată mizeria din centru pentru ca braşovenii şi turiştii să se bucure de un oraş curat. Profil

NĂSCUTĂ: februarie 1983, Săcele

FAMILIE: necăsătorită

STUDII: Şcoala Generală nr. 5, Săcele

OCUPAŢIE : salubrizor stradal

Arina Gândac se poate mândri că are serviciu „în buricul târgului”. În fiecare dimineaţă, la prima oră, se înarmează cu mătură şi făraş şi ia la mână Piaţa Sfatului, strada Republicii, Mureşenilor şi celelate străduţe mici din centru. E mândră de meseria ei, chiar dacă pentru unii ar fi ruşinoasă. „Mie nu îmi este ruşine pentru ceea ce fac. Mă bucur că pot să muncesc şi că am un loc stabil de muncă. Nu –mi place să mă mut dintr-o parte în alta cu serviciul” mărturiseşte Arina. Ba mai mult, îi creşte inima de bucurie când aude oamenii vorbind despre cât de frumos şi curat este centrul oraşului. La numai 26 de ani, femeia este apreciată de şefii săi drept cea mai harnică angajată din zona centrală.

A lăsat uzina pentru mătură

Fata a absolvit numai opt clase, însă acest lucru nu a împiedicat-o să lupte pentru a se angaja şi a câştiga un salariu decent. În 2005 a lucra ca bobinator la uzina Electroprecizia în 2005. „Am lucrat doar şapte luni la Electroprecizia şi pe 19 ianuarie 2006 m-am angajat la firma asta de curăţenie. M-am simţit tare bine când m-au angajat şi de atunci îmi fac bine treaba”, spune ea cu mândrie.

Se trezeşte la patru dimineaţa

Deşi nu pare mare lucru, meseria pe care o are Arina nu este una uşoară. Munca este multă şi migăloasă, iar ea trebuie să fie foarte vigilentă. „Mă trezesc de la 4.30 în fiecare zi, ca să prind autobuzul de Săcele. La şase trebuie să iau sculele din spate de la magazie şi apoi încep

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Călin Georgescu, mesaj cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid nici parlamentar și nici neparlamentar

G4Media acum o ora
Călin Georgescu, candidatul cu mesaj pro-rus și anti-occidental care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale, a anunțat miercuri, cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare, că nu are și nu susține nici un partid. Declarația vine în

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum o ora
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°