"Nea Nucule, aş vrea din tot sufletu’ să fiu de acord cu matale, dar n-am argumente." Gogu o zice prefăcut îndurerat, cu un zîmbet pe sub mustaţă. E pe la începutul anilor ’90, e şedinţă de redacţie la Ştiinţă-Economic-Agrar, în TVR, şi, cu cîte o cafea în faţă, combatem sumarele. La Viaţa satului sînt patru realizatori şi nu pot cădea la pace pe ce să zică în emisiuni. Au căzut de acord doar că nu pot fi de acord, aşa că fiecare face cîte o ediţie pe lună. Gogu şi cu mine stăm mai la margine. El e de la Ştiinţă, eu de la Industrie, nu avem treabă în discuţia lor, dar ne distrăm băgînd strîmbe.

Nea Nucu e omul de stînga. E supărat că nu înţelegem că distrugerea CAP-urilor e o tîmpenie. Că nu se poate cultiva grîu sau orz pe cîte un pogon. Că fură lumea de rupe, ba un tub de irigaţii, ba cărămizile, acoperişul şi uşile de la sediu. Că se duce naibii o plusvaloare. Nu e nebun să pretindă că fostele CAP-uri trebuie să funcţioneze ca pe vremuri, dar îl bate la cap pe Lulu să laude în emisiuni virtuţile asocierii.

Lulu nici nu vrea s-audă. "Întîi să le dea pămîntu’ înapoi, dup-aia n-au decît să se asocieze cît vor, cînd vor, care-o vrea." E un fel de liberalul de serviciu. Are o viziune "mitteleuropäisch", crede în agricultura "de burg", cu servicii bine puse la punct, cu un soi de burghezie rurală puternică. Dispreţuieşte sistemul socialist, dar îi foloseşte din plin rămăşiţele. Pe vremea aia, existau încă puternice direcţii agricole judeţene, aşa că unele dacii break cu care se pleca la filmare pentru Viaţa satului aveau suspensiile spate ranforsate, să poată ţine "foloasele". Părea de la sine înţeles ca IAS-ul sau CAP-ul să doneze una-alta "pentru băieţii de la televiziune", la sfîrşitul filmării. Mai în glumă, mai în serios, cînd se făcea cîte o agapă în redacţie, cel însărcinat să aducă apa minerală bombănea pentru că era singurul care era pus la ch