Trupa britanică a anunţat oficial, ieri, că anulează toate cele nouă concerte amânate după ce Dave Gahan s-a îmbolnăvit. Sursa: AFP
Reprezentanţii Depeche Mode au anunţat oficial, ieri, că trupa nu va putea reprograma niciunul dintre concertele anulate în perioada 12 mai-8 iunie, printre acestea numărându- se şi cel de la Bucureşti. Organizatorii show-ului din România, Emag!c Entertainment, au transmis, la rându-le, comunicatul oficial privind decizia finală cu privire la concertele anulate de către trupa britanică.
Depeche Mode şi-a amânat spectacolele pe care ar fi urmat să le susţină la Atena (12 mai), Istanbul (14 mai), Bucureşti (16 mai), Sofia (18 mai), Belgrad (20 mai), Zagreb (21 mai), Varşovia (23 mai), Riga (25 mai) şi Vilnius (27 mai). Dacă la începutul săptămânii, concertul susţinut pe 8 iunie la Leipzig, Germania, anunţa repornirea turneului modial „Tour of the Universe”, întrerupt din pricina îmbolnăvirii solistului Dave Gahan, şi dădea speranţe fanilor de la Bucureşti, sfârşitul de săptămână le-a adus acestora o veste proastă.
Reprezentanţii trupei, precum şi organizatorii locali precizează că au încercat să găsească o posibilitate pentru ca aceste concerte să fie reprogramate, însă, spun ei, fără a da mai multe detalii, „nu a fost posibil”.
Programul trupei este foarte încărcat, astfel încât, dacă ar reprograma cele nouă concerte anu late, cei trei membri ai formaţiei nu ar mai putea să ajungă în celelalte oraşe incluse iniţial în turneu.
Potrivit reprezentanţilor trupei, Depeche Mode speră să poată concerta în aceste oraşe în viitorul apropiat.
„Am sperat până în ultimul moment că trupa va reuşi reprogramarea spectacolelor anulate, iar din discuţiile cu managementul trupei a reieşit că revenirea la Bucureşti era una dintre priorităţile membrilor Depeche Mode. Din păcate, progra