Prezentată de media românească şi nu numai ca o curiozitate, alegerea în Parlamentul European a unui membru al Partidului Piraţilor din Suedia (PP) este un simptom cu privire la schimbarea radicală a felului în care se (poate) face politică în 2009.

E vorba de o mişcare iniţiată pe internet, care se răspândeşte viral, cu o bază de aderenţi de aproximativ 50.000 de membri. Partidul Piraţilor nu are parlamentari în Suedia, dar acolo ultimele alegeri au avut loc în septembrie 2006, la opt luni după apariţia formaţiunii menţionate. Dincolo de fotoliul obţinut la Bruxelles de Christian Engström, vicepreşedinte al PP, cele 7,1% atinse la europarlamentare de Piraţi le-ar asigura confortabil intrarea în parlamentul naţional.

Organizaţia de tineret a PP, Ung Pirat, numără peste 21.000 de membri şi este cea mai masivă din Suedia, în timp ce PP “mare” a devenit a treia formaţiune politică din ţara scandinavă, ca număr de aderenţi. Ce vor piraţii din PP? Să fure tot? Programul disponibil la Piratpartiet. se menţionează încurajarea răspândirii de fişiere în scopuri necomerciale, respectul pentru intimitate, limitarea drepturilor de autor la o perioadă de cinci ani, limitarea patentelor la medicamente, care duc la moartea unor pacienţi în ţările sărace. Sunt aceste lucruri importante pentru electorat? Se pare că da, fiindcă PP se răspândeşte viral şi în alte ţări, uneori în chip de cluburi informale care cresc în jurul unor site-uri, aşa cum se poate vedea şi la Partidulpiratilor. ro.

Obiectivele politice de mai sus sunt radical diferite de anunţurile conforme cu legislaţia în vigoare, pe care le găsim la începutul DVDurilor achiziţionate în România şi aiurea. Acolo ni se spune că a da mai departe filmul respectiv, în formă electronică, este un delict. Lucrurile stau asemănător şi în privinţa muzicii, a programelor etc. Cine are dreptate? Le