Îmi este greu să-ţi descriu cît de rău ai căzut cu ultima ta scrisoare; nu-mi găsesc cuvintele, dacă ţi-aş scrie că ai fost penibil nu ar fi suficient. Scrisoarea ta a sosit cînd el se întorcea de la magazinul "cuscrului" nostru unde, de dimineaţă, primul client fusese un israelian care cumpărase rucsacul cu toate articolele tale; s-a dus direct la raftul rîşniţelor vechi, nu s-a tocmit, bătrînul era foarte mulţumit de vînzare pe criza asta, i-a povestit încîntat afacerea. Fiul tău şi al nostru a telefonat imediat la toate hotelurile din Reykjavik, la poliţie, la aeroport şi a aflat că israelianul era masorul echipei de hochei a Israelului, într-un schimb de experienţă, şi zburase de o oră spre Tel Aviv. Nu-ţi voi descrie nici cum arăta băiatul " era desfigurat, nu l-am văzut niciodată aşa. Am încercat, ca o mamă proastă, să-l liniştesc, i-am zis că nu are rost să se necăjească, oricum socotea articolele alea o ruşine… Nu mi-a răspuns şi s-a dus să-şi deschidă computerul; a găsit scrisoarea ta, a citit-o în cîteva minute, a scos-o, a mototolit-o, cred că a vrut s-o şi rupă, l-am împiedicat, i-am luat-o, a acceptat şi m-a lăsat s-o citesc, spunîndu-mi atît: "Omul ăsta e insuportabil"… După ce am citit-o, cred că e cuvîntul care exprimă adevărul pe care nu-l mai vrei crud, ci pane (te citesc din cînd în cînd, mi-a rămas ideea..)*. Ţi-l prepar pane.

E insuportabil ca soarta fiului tău să te obsedeze cît întrebarea de ce Kundera nu a citit romanele lui Soljeniţîn. Aşa ai scris şi nu ai şters. Nu pot trece peste fraza asta şi nici peste "zilele incomensurabile" pe care ţi le-a dat un eseu despre Anatole France. Incomensurabilă a fost şi este furia fiului tău citindu-ţi enormităţile. Insuportabil este ca o jumătate din scrisoare să fie despre ce crede Kundera în legătură cu Thomas Mann şi Maxim Gorki, la care te adaugi cu vanităţile tale de a avea aceleaşi prefe