Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii opresc lucrul timp de o lună

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 13 iunie 2009 ·

De săptămâna viitoare, mai exact de luni, carierele de cărbune ale Olteniei vor fi părăsite, excavatoarele vor fi trase pe dreapta, iar benzile nu vor mai transporta nici măcar un gram de cărbune. Minerii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, cu tot cu personalul tessa, în total peste 9.000 de oameni, intră din 15 iunie în şomaj ethnic pentru o lună. Stocurile de cărbune sunt pline, cererea este extrem de mică din cauza scăderii consumului de energie, motiv pentru care conducerea SNLO a ajuns la concluzia că, în prezent, cheltuieşte mai mult decât dacă angajaţii ar sta acasă şi ar fi plătiţi cu 75% din salariu. Aşa că, împreună cu sindicatele, administraţia a decis şomajul tehnic pentru toţi salariaţii din sistemul minier.

Astfel, timp de o lună, în perioada 15 iunie-15 iulie 2009, cei 9.000 de angajaţi vor sta acasă, primind o treime din salariu. Responsabilii din compania lignitului spun că o altă variantă decât cea a şomajului tehnic, era restructurarea de personal.

Cele două părţi, administraţia şi sindicatele, au convenit ca în perioada şomajului tehnic SNLO să scape de stocul de cărbune, aproximativ 800.000 de tone, astfel încât la reluarea procesului de producţie să fie livrată către termocentrale o cantitate medie lunară, începând cu august, de 1.400.000 de tone, cantitate ce va asigura un echilibru între venituri şi cheltuieli.

Directorul general al societăţii lignitului, Dan Burlan crede că această decizie va duce la intrarea în normalitate a activităţii SNLO.

SOLUŢII ... FĂRĂ REZOLVARE

Aşadar, explicaţia pentru întreruperea activităţii, prevăzută, de altfel, încă de acum o lună, este că societatea a ajuns să producă pe stoc. Au existat multe discuţii dintre SNLO şi Complexurile Energetice, beneficiarele de cărbune, însă termocentralele au anunţat ferm că nu mai pot cumpăra nici măcar cantitatea de că

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 36 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 28 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 46 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°