Aşa precum ne spune Hesiod (Theogonia 295-305), Echidna, născută într-o peşteră, jumătate nimfă, jumătate şarpe, se hrănea cu carne crudă şi era nemuritoare. Din împreunarea ei cu Typhoeus s-au născut toţi monştrii mitologiei greceşti, leul din Nemea, Himera, Sfinxul, Hidra din Lerna şi Cerberul.

Numele provine din cuvântul "ekhis", viperă femelă. Ocupaţia Echidnei era protecţia viţei-de-vie, se hrănea cu caprele care devastau podgoriile. Aspectul ei dezagreabil nu l-a împiedicat pe Hercule să-i facă patru copii, printre care Scylla, jumătate din cuplul care păzea strâmtoarea Messina.

În ziua de azi, acelaşi nume descrie un mic mamifer, acoperit cu păr şi spini, insectivor, care seamănă cu ariciul, barza, cârtiţa şi chiar cu o perie de ghete. Zoologii clasifică echidna în trei genuri: Zaglossus, Tachyglossus şi Megalibgwilia, ultima dispărută, probabil, din cauza numelui greu, dacă nu imposibil de pronunţat.

Studiul echidnei, mai cu seamă al speciei Zaglossus bartoni, care trăieşte în junglele din Noua Guinee, este la fel de dificil ca o traversare a Oceanului Atlantic într-o bărcuţă cu vâsle. Cel puţin aşa susţin specialiştii care au compărat această rar întâlnită îndeletnicire cu participarea la un ultramaraton sau la alte sporturi extreme.

Şi totuşi s-a găsit un om destul de curajos şi destul de perseverent, Muse Opiang, un biolog din Tasmania, care de ani în şir se ocupă de studiul monotremelor, grup căruia îi aparţin ornitorincul şi echidna. Acestea reprezintă legătura vie dintre păsări, şerpi şi mamiferele obişnuite, ca de exemplu oamenii.

Înzestrată cu un creier foarte bine dezvoltat, greu de urmărit şi de capturat, echidna depune ouă care seamănă cu cele de şarpe. Puii sunt alăptaţi, doar că locul mamelelor este ocupat de nişte glande care îmbogăţesc laptele cu fier. Aceste ciudăţenii sunt comparat