Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Grătarele la picnic costă peste 100 de lei

Publicat in Adevarul, duminică 14 iunie 2009 ·

Malurile lacurilor Văliug, Secu sau Trei Ape sunt locaţiile preferate de cei care obişnuiesc să iasă la picnic. Fără ca oraşul în care locuiesc să le ofere prea multe variante de recreere şi de petrecere a weekendurilor, reşiţenii au fost obişnuiţi să profite din plin de zonele frumoase din împrejurimi. Anul acesta însă, sunt parcă mai puţini ca niciodată aceia care ies în mijlocul naturii pentru a mânca mititei la grătar. Şi asta nu din cauza mizeriei care se află în multe dintre locurile amintite. De vină este criza financiară, un picnic al unei familii formate din patru persoane presupunând o cheltuială de cel puţin 100 de lei.

Banii sunt pentru vacanţă

O caserolă cu mici sau aripioare şi pulpe de pui nu poate fi găsită niciunde mai ieftin de 15 lei. Pretenţioşii care preferă o ceafă de porc sau un păstrav trebuie să bage şi mai adânc mâna în buzunar.

„Anul trecut ieşeam mai des la picnic. Acum preferăm să păstrăm banii pentru vacanţă. Acum a fost o excepţie. Avem musafiri din Timişoara care voiau neapărat la munte. Cheltuiala depăşeşte 100 de lei”, a spus Ana Lucaci. Pentru salată, muştar şi condimente trebuie alocaţi vreo 12 lei, iar sucul şi berea, indispensabile la un picnic, mai costă în jur de 15 lei. Cum după o masă copioasă merge foarte bine un desert, se mai duc cu uşurinţă 10 lei. Cărbunii, şerveţelele, vesela de unică folosinţă şi, neapărat sacii de gunoi menajer, presupun o cheltuială de 15 lei.

La toate acestea, se mai adaugă transportul, care nu poate costa mai puţin de 20 de lei, astfel că, atunci când se trage linie, o familie de patru persoane constată că nu poate ieşi la iarbă verde dacă nu dispune de un buget minim de 100 de lei. Pentru unii poate fi o nimica toată, dar pentru alţii este bugetul pe o săptămână întreagă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 2 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 49 minute
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 59 minute
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°