Ma asteptam ca niste oameni care au fost in focul unor evenimente sa fie ceva mai intelepti. Nu mi-ar placea sa cred ca a participat cineva la revolutie sau la manifestatiile din piata universitatii doar din amuzament… dar uite ca m-am inselat. O asociatie de revolutionari si una a victimelor mineriadelor s-au luat la harta in loc sa comemoreze evenimentele din ‘90.

Se iau la harţă. Se împing. Sunt gata să se ia de-a binelea la bătaie. În primele momente, toţi trecătorii adunaţi să vadă ce e cu acei mineri cu flori în mână cred că e vorba de ceva planificat, regizat. Adică să iasă cu bătăie, să se reconstituie măcelul terminat cu flori plantate în faţa teatrului. Însă jandarmii simt că e pe cale să se işte o bătaie adevarată şi se pun zid între reprezentanţii revoluţionarilor şi între cei ai victimelor mineriadelor. “Şi noi am fost bătuţi de mineri!”, strigă Niculae Alecu, de la Asociaţia 21 Decembrie. “Şi noi am fost omorâţi la revoluţie”, strigă Viorel Ene, de la Victime. Şi atunci de ce se bat între ei? “Noi avem program până la 6, autorizaţie de la primărie. Voi să veniţi după 6, bă!“,răcneşte Viorel Ene dând cu mâinile prin aer să lovească un cap de revoluţionar. Alecu îi răspunde, tot ţipând, peste capetele revoluţionarilor şi ale victimelor mineriadelor, care se împing ca la rugby şi se scuipă: “Bă, Ene, bă, noi, revoluţionarii,eram aici pe 13, bă. 13 e al nostru. 14 e al vostru şi 15, bă!”.

Cât se înghiontesc şi se înjură cele două tabere, unul isteţ de la revoluţionari se strecoară prin spatele celor patru reprezentanţi ai victimelor mineriadelor, în tricouri albe, şi agaţă coroana de flori de borna cu kilometrul 0 al democraţiei. Oamenii lui Ene nu bagă de seamă. Ei strigă în continuare: „Bă, plecaţi naibii de aici, nu mai faceţi teatru cu flori, cu mineri, cu bătaie cu perne!” “Taci, bă, morţii mă-tii de victimă, că tu adunai semnaturi pentr