Un bărbat de 33 de ani din comuna Gorneşti, judeţul Mureş, a fost împuşcat astăzi, la prânz, de un consătean, chiar lângă magazinul din localitate. Victima, Kuzak Karoly, a fost transportată la sediul SMURD din Târgu-Mureş. Tot acolo au ajuns şi doi dintre agresori, cu răni provenite în urma unor lovituri. Agresorul, Kuzak Istvan, este un bărbat de peste 50 de ani, cunoscut în localitate drept o persoană foarte violentă. El a fost ajutat de cei trei fii şi ginere. „Am dispus constituirea unei echipe de cercetare a evenimentului de la Gorneşti. În raport cu concluziile medico-legale se vor lua măsurile care se impun”, a declarat şeful IJP Mureş, chestor Ioan Nicolae Căbulea. Potrivit poliţiştilor, atât victimele, cât şi agresori au dosare penale la activ.
Conflict vechi de peste 10 ani
Oamenii din Gorneşti sunt foarte revoltaţi şi spun că agresorul îi terorizează de 10 ani fără ca vreo autoritate să ia măsuri împotriva lui. Zeci de oameni s-au adunat la locul incidentului, însă autorităţile locale au refuzat să dea vreo declaraţie. „Sunt o familie care ne terorizează de peste 10 ani. Şi fratelui meu i-a dat cu toporul în cap, dar nimeni nu i-a făcut nimic. Am vrut să îi dăm afară din comună şi cred că până nu se va ajunge la un protest general nu se întâmplă nimic”, a declarat Levi, unul dintre localnici.
Acelaşi martor a relatat cum s-a întâmplat accidentul. „Fratele lui Karcsi (Kuzak Karoly – n.r.) era în magazin şi Kuzak s-a luat de el. În acel moment a intervenit să îi despartă Karcsi, iar bărbatul a scos un pistol şi a tras. Karcsi şi-a pus mâna la cap să nu fie împuşcat. A intervenit fiul lui Kuzak să îi ia pistolul şi în acel moment s-au bătut între ei”, a afirmat Levi.
Medicii SMURD au declarat că, din cauza anchetei în desfăşurare, ei nu pot declara decât că viaţa victimei nu este pusă în pericol.