Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: Portret/ Arghir Bursaşiu munceşte pentru visul său

Publicat in Adevarul, duminică 14 iunie 2009 ·

Arghir Bursaşiu este foarte tânăr şi ambiţios. A absolvit două specializări ale Facultăţii de Arhitectură şi visează să combine profesia cu cercetarea şi catedra.

Tânărul inginer este pasionat de construcţii de când se ştie. „De mic am vrut să construiesc”, povesteşte tânărul. Inspirat de un prieten topograf care lucrează pentru o companie internaţională, după absolvirea unui liceu cu profil informatic, s-a înscris la Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, specializarea topografie. L-a cucerit pentru că asta presupune şi muncă de teren şi de birou. A urmat apoi a doua specializare în construcţii. Între timp a încercat şi să îşi descopere limitele. Pentru asta a făcut un curs de planorism şi paraşutism. „Am aflat multe despre mine şi cred că mi-am depăşit multe limite cu ajutorul instructorilor mei”, spune el.

Studiu şi viaţă reală

Încă din timpul facultăţii, Arghir a început să lucreze în domeniul său, mai întâi la o firmă de proiectare. „Am lucrat acolo cu inginerul Tiberiu Bone, un om remarcabil. Am învăţat foarte multe de la el pe plan profesional şi pentru creşterea randamentului muncii”, spune tânărul. A trecut apoi la una dintre cele mai mari firme de construcţii din judeţ cu care a participat la construirea primului bloc din Cartierul Luceafărul. „Eu sunt la Departamentul Tehnic, dar am avut şi contact direct cu beneficiarii. Mi-a plăcut foarte mult latura asta a muncii”, spune el, entuziasmat că a putut întâlni mulţi oameni deosebiţi.

Apoi a fost implicat în proiectul de reabilitare a Muzeului Ţării Crişurilor, iar acum se ocupă împreună cu colegii săi de lucrările de infrastructură finanţate prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. „Când lucrezi la o firmă mare ai avantajul de a întâlni mulţi oameni cu experienţă deosebită de la care ai ce învăţa. Am prins foarte multe de la doi colegi Teodor Popovici şi Liviu D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR: Pe baza numărătorii paralele, Elena Lasconi a intrat în turul 2

Mediafax acum 15 minute
„Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul 2 al alegerilor prezidenţiale cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD Marcel Ciolacu”, a

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum 44 minute
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 2 ore
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Grecia: Partidul de stânga Syriza şi-a ales un nou lider

News.ro acum 2 ore
Syriza, partidul de stânga care a guvernat cândva Grecia, şi-a ales duminică un nou lider, după un an de tulburări interne şi de scădere a popularităţii, relatează AP. Sokratis Famellos, în vârstă de 58 de ani, i-a învins pe colegul său deputat Pavl

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°