La numai 18 ani, are o carieră de succes în media, dar în acelaşi timp dă dovadă că are aptitudinile unui bun parlamentar. Anul trecut, a fost singurul reprezentant al României care a câştigat cupa în Parlamenul European.
Povestea lui Lucian începe la vârsta de 8 ani, când alături de colegii de clasă își face prima trupă de breakdance. „Învățătoarea a adus profesoară de dans care ne-a ajutat să facem și altceva cu timpul liber. Am mers la spectacole, am reprezentat scoala, eram foarte încântați” povestește tânărul. Renunță pentru o perioadă la dans, însă în clasa a IX- a, profesoara Ramona Alexandru îi oferă posibilitatea de a se reîntoarce pe scenă, ca membru al trupei de dans a Liceului Gheorghe Țițeica. „A fost o experiență benefică. Am dat spectacole și am plecat mereu cu capul sus de pe scenă. Dansul pentru noi era un hobby”, spune Lucian.
Primele contacte cu media
La 17 ani, Lucian a avut primele contacte cu media când, sfătuit de o prietenă participă la un concurs desfășurat la televiziunea locală. „M-am bucurat de simpatie din partea celor care au privit, dar și din partea juriului. Am avut 70% votul oamenilor și 30% votul juriului. Pentru mine, asta a însemnat foarte mult”, își amintește băiatul. În urma concursului, Lucian este cooptat de televiziune, unde alături de alți elevi de vârsta lui prezintă două emisiuni pentru tineret. Pe Lucian îl putem auzi și la radio-ul local unde prezintă „High School Radio”, o emisiune dedicată adolescenților și vieții de liceu. „Duminică este ultima emisiune din acest sezon, pe 97,9 FM, la ora 17, ne luăm la revedere de la ascultători”, spune elevul.
Succese internaționale
În toamna lui 2008 a participat alături de alți doi colegi de liceu la o sesiune națională a Franței, a E.Y.P.( European Yought Permanet) organizată la Vienne. „În cadrul sesiunii de la Vienne, România a avut un rol foarte im